ferror(3) Library Functions Manual ferror(3)

clearerr, feof, ferror - verifică și reinițiază starea fluxului

Biblioteca C standard (libc, -lc)

#include <stdio.h>
void clearerr(FILE *stream);
int feof(FILE *stream);
int ferror(FILE *stream);

Funcția clearerr() șterge indicatorii de sfârșit de fișier și de eroare pentru fluxul indicat de stream.

Funcția feof() testează indicatorul de sfârșit de fișier pentru fluxul indicat de stream și returnează un rezultat diferit de zero dacă acesta este definit. Indicatorul de sfârșit de fișier poate fi eliminat numai de către funcția clearerr().

Funcția ferror() testează indicatorul de eroare pentru fluxul indicat de stream și returnează un rezultat diferit de zero dacă acesta este definit. Indicatorul de eroare poate fi restabilit numai de către funcția clearerr().

Pentru varianta corespondentă fără blocare, a se vedea unlocked_stdio(3).

Funcția feof() returnează o valoare diferită de zero dacă indicatorul de sfârșit de fișier este definit pentru stream; în caz contrar, returnează zero.

Funcția ferror() returnează o valoare diferită de zero dacă indicatorul de eroare este definit pentru stream; în caz contrar, returnează zero.

Aceste funcții nu trebuie să eșueze și nu configurează errno.

Pentru o explicație a termenilor folosiți în această secțiune, a se vedea attributes(7).

Interfață Atribut Valoare
clearerr(), feof(), ferror() Siguranța firelor MT-Safe

C11, POSIX.1-2008.

C89, POSIX.1-2001.

POSIX.1-2008 specifică faptul că aceste funcții nu trebuie să modifice valoarea lui errno dacă stream este valid.

În mod normal, programele ar trebui să citească valoarea de returnare a unei funcții de intrare, cum ar fi fgetc(3), înainte de a utiliza funcții din familia feof(3). Numai atunci când funcția a returnat valoarea santinelă EOF are sens să se facă distincția între sfârșitul unui fișier sau o eroare cu feof(3) sau ferror(3).

open(2), fdopen(3), fileno(3), stdio(3), unlocked_stdio(3)

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

2 mai 2024 Pagini de manual de Linux 6.8