mailaddr(7) Miscellaneous Information Manual mailaddr(7)

mailaddr - descriere adresare poștală

Această pagină de manual oferă o scurtă introducere la adresele de poștă electronică SMTP, așa cum sunt utilizate în Internet. Aceste adrese sunt în format general


utilizator@domeniu

unde un domeniu este o listă ierarhică de subdomenii separate prin puncte. Aceste exemple sunt forme valide ale aceleiași adrese:


john.doe@monet.example.com
John Doe <john.doe@monet.example.com>
john.doe@monet.example.com (John Doe)

Partea de domeniu („monet.example.com”) este un domeniu de acceptare a corespondenței. Acesta poate fi o gazdă și în trecut de obicei a fost, dar nu trebuie să fie. Partea de domeniu nu diferențiază între majuscule și minuscule.

Partea locală („john.doe”) este adesea un nume de utilizator, dar semnificația sa este definită de software-ul local. Uneori este sensibilă la majuscule și minuscule, deși acest lucru este neobișnuit. Dacă vedeți o parte locală care arată ca un gunoi, aceasta se datorează de obicei unei pasarele între un sistem de poștă electronică intern și rețea, iată câteva exemple:


"surname/admd=telemail/c=us/o=hp/prmd=hp"@some.where
USER%SOMETHING@some.where
machine!machine!name@some.where
I2461572@some.where

Acestea sunt, respectiv, o pasarelă X.400, o pasarelă către un sistem de poștă electronică intern oarecare care nu are un suport adecvat pentru internet, o pasarelă UUCP, iar ultima este doar o politică plictisitoare de nume de utilizator.

Partea cu numele real („John Doe”) poate fi plasată fie înainte de <>, fie în () la sfârșit; (strict vorbind, cele două nu sunt același lucru, dar diferența depășește scopul acestei pagini). Este posibil ca numele să trebuiască să fie citat folosind "", de exemplu, dacă acesta conține ".":


"John Q. Doe" <john.doe@monet.example.com>

Unele sisteme de poștă electronică permit utilizatorilor să prescurteze numele de domeniu. De exemplu, utilizatorii de la example.com pot folosi „john.doe@monet” pentru a trimite mesaje către John Doe. Acest comportament este depreciat. Uneori funcționează, dar nu ar trebui să depindeți de el.

În trecut, uneori trebuia să se direcționeze un mesaj prin mai multe gazde pentru a-l duce la destinația finală. Adresele care indică aceste relee sunt denumite „route-addrs”. Acestea utilizează sintaxa:


<@gazdaa,@gazdab:utilizator@gazdatc>

Aceasta specifică faptul că mesajul trebuie trimis la gazdaa, de acolo la gazdab și, în final, la gazdac. Multe gazde nu țin cont de route-addrs și trimit direct la gazdac.

Adresele de rută sunt foarte neobișnuite acum. Ele apar uneori în arhivele vechi de corespondență. În general, este posibil să ignorați toate adresele, cu excepția părții „utilizator@gazdac”, pentru a determina adresa reală.

Fiecare sit trebuie să aibă un utilizator sau un alias de utilizator desemnat „postmaster”, căruia i se pot adresa problemele legate de sistemul de poștă electronică. Adresa „postmaster” nu diferențiază între majuscule și minuscule.

/etc/aliases
~/.forward

mail(1), aliases(5), forward(5), sendmail(8)

IETF RFC 5322

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

2 mai 2024 4.2 Berkeley Distribution