WGET(1) GNU Wget WGET(1)

wget - instrumentul de descărcare din rețea neinteractiv

wget [opțiune]... [URL]...

GNU wget este un instrument gratuit pentru descărcarea non-interactivă de fișiere din Internet. Acceptă protocoalele HTTP, HTTPS și FTP, precum și preluarea prin proxy-uri HTTP.

wget este non-interactiv, ceea ce înseamnă că poate funcționa în fundal, în timp ce utilizatorul nu este conectat. Acest lucru vă permite să începeți o recuperare și să vă deconectați de la sistem, lăsându-l pe wget să termine munca. În schimb, majoritatea navigatoarelor web necesită prezența constantă a utilizatorului, ceea ce poate fi un mare impediment atunci când se transferă o mulțime de date.

wget poate urmări legăturile din paginile HTML, XHTML și CSS, pentru a crea versiuni locale ale siturilor web de la distanță, recreând complet structura de directoare a sitului original. Acest lucru este denumit uneori „descărcare recursivă”. În timp ce face acest lucru, wget respectă Standardul de excludere a roboților (/robots.txt). wget poate fi instruit să convertească legăturile din fișierele descărcate pentru a indica fișierele locale, pentru vizualizare în modul deconectat.

wget a fost conceput pentru a fi robust în cazul conexiunilor de rețea lente sau instabile; dacă o descărcare eșuează din cauza unei probleme de rețea, va continua să încerce până când fișierul va fi recuperat în întregime. În cazul în care serverul acceptă reluarea, acesta va instrui serverul să continue descărcarea din punctul în care a fost întreruptă.

Deoarece wget folosește GNU getopt pentru a procesa argumentele din linia de comandă, fiecare opțiune are o formă lungă alături de cea scurtă. Opțiunile lungi sunt mai ușor de reținut, dar necesită timp pentru a fi tastate. Puteți amesteca în mod liber diferite stiluri de opțiuni sau puteți specifica opțiuni după argumentele liniei de comandă. Astfel, puteți scrie:

wget -r --tries=10 http://fly.srk.fer.hr/ -o jurnal

Spațiul dintre opțiunea care acceptă un argument și argument poate fi omis. În loc de -o jurnal se poate scrie -ojurnal.

Puteți pune împreună mai multe opțiuni care nu necesită argumente, cum ar fi:

wget -drc <URL>

Acest lucru este complet echivalent cu:

wget -d -r -c <URL>

Deoarece opțiunile pot fi specificate după argumente, puteți să le terminați cu --. Astfel, următoarea comandă va încerca să descarce URL-ul -x, raportând eșecul în jurnal:

wget -o jurnal -- -x

Toate opțiunile care acceptă liste separate prin virgule respectă convenția conform căreia specificarea unei liste goale șterge valoarea acesteia. Acest lucru poate fi util pentru a șterge parametrii .wgetrc. De exemplu, dacă .wgetrc definește parametrul "exclude_directories" la /cgi-bin, exemplul următor îl va reinițializa mai întâi și apoi îl va defini pentru a exclude /~nobody și /~somebody. De asemenea, puteți curăța listele din .wgetrc.

wget -X "" -X /~nobody,/~somebody

Majoritatea opțiunilor care nu acceptă argumente sunt opțiuni booleane, denumite astfel deoarece starea lor poate fi captată cu o variabilă de tip da-sau-nu („boolean”). De exemplu, --follow-ftp îi indică lui wget să urmărească legăturile FTP din fișierele HTML și, pe de altă parte, --no-glob îi indică să nu efectueze căutarea de fișiere la adresele URL FTP folosind modele cu caractere joker. O opțiune booleană este fie afirmativă, fie negativă (începând cu --no). Toate aceste opțiuni au în comun câteva proprietăți.

Cu excepția cazului în care se specifică altfel, se presupune că comportamentul implicit este opusul celui pe care îl realizează opțiunea. De exemplu, existența documentată a opțiunii --follow-ftp presupune că opțiunea implicită este de a nu urmări legăturile FTP din paginile HTML.

Opțiunile afirmative pot fi negate prin adăugarea prefixului --no- la numele opțiunii; opțiunile negative pot fi negate prin omiterea prefixului --no-. Acest lucru ar putea părea superfluu - dacă valoarea implicită a unei opțiuni afirmative este de a nu face ceva, atunci de ce să oferim o modalitate de a o dezactiva în mod explicit? Dar fișierul de configurare poate, de fapt, să schimbe valoarea implicită. De exemplu, utilizarea „follow_ftp = on” în .wgetrc face ca wget să urmeze în mod implicit legăturile FTP, iar utilizarea --no-follow-ftp este singura modalitate de a restabili valoarea implicită din fabrică din linia de comandă.

Opțiuni de bază pentru pornire

Afișează versiunea lui wget și iese.
Afișează un mesaj de ajutor care descrie toate opțiunile din linia de comandă a lui wget.
Trece în fundal imediat după pornire. Dacă nu este specificat niciun fișier de ieșire prin -o, ieșirea este redirecționată către wget-log.
Execută comanda ca și cum ar fi o parte din .wgetrc. O comandă astfel invocată va fi executată după comenzile din .wgetrc, având astfel prioritate față de acestea. Dacă trebuie să specificați mai multe comenzi wgetrc, utilizați mai multe instanțe de -e.

Opțiuni de jurnalizare și de fișier de intrare

Înregistrează toate mesajele în fișier-jurnal. În mod normal, mesajele sunt raportate la ieșirea de eroare standard.
Adaugă la fișier--jurnal. Este la fel ca -o, numai că se adaugă la fișier-jurnal în loc să suprascrie vechiul fișier jurnal. Dacă fișier-jurnal nu există, se creează un fișier nou.
Activează ieșirea de depanare, ceea ce înseamnă diverse informații importante pentru dezvoltatorii lui wget în cazul în care acesta nu funcționează corect. Este posibil ca administratorul de sistem să fi ales să compileze wget fără suport pentru depanare, caz în care -d nu va funcționa. Rețineți că compilarea cu suport de depanare este întotdeauna sigură --- wget compilat cu suport de depanare nu va imprima nicio informație de depanare, cu excepția cazului în care este solicitată cu -d.
Dezactivează ieșirea lui wget.
Activează ieșirea de informații detaliate, cu toate datele disponibile. Ieșirea implicită este descriptivă.
Dezactivează ieșirea descriptivă fără a fi complet silențioasă (utilizați -q pentru aceasta), ceea ce înseamnă că mesajele de eroare și informațiile de bază sunt totuși afișate.
Lățimea de bandă de ieșire ca tip. Singura valoare acceptată este bits.
Citește adresele URL dintr-un fișier local sau extern. Dacă - este specificat ca fișier, adresele URL sunt citite de la intrarea standard. Folosiți ./- pentru a citi dintr-un fișier numit literalmente -.

Dacă se utilizează această funcție, nu este necesar să fie prezente adrese URL în linia de comandă. În cazul în care există adrese URL atât în linia de comandă, cât și într-un fișier de intrare, cele din linia de comandă vor fi primele care vor fi recuperate. Dacă --force-html nu este specificat, atunci fișier trebuie să fie format dintr-o serie de adrese URL, una pe linie.

Cu toate acestea, dacă specificați --force-html, documentul va fi considerat ca fiind html. În acest caz, este posibil să aveți probleme cu legăturile relative, pe care le puteți rezolva fie adăugând „<base href="url">” în documente, fie specificând „--base=url” în linia de comandă.

Dacă fișier este un fișier extern, documentul va fi tratat automat ca html dacă Content-Type se potrivește cu text/html. În plus, locația fișierului va fi utilizată implicit ca bază href dacă nu a fost specificată niciuna.

Descarcă fișierele cuprinse în fișierul Metalink local. Sunt acceptate versiunile 3 și 4 ale Metalink.
Păstrează fișierele Metalink descărcate cu o sumă de control greșită. Adaugă .badhash la numele fișierelor Metalink care au o sumă de control necorespunzătoare, dar fără a suprascrie fișierele existente.
Emite o cerere HTTP HEAD în loc de GET și extrage metadatele Metalink din anteturile de răspuns. Apoi trece la descărcarea Metalink. În cazul în care nu se găsesc metadate Metalink valide, se revine la descărcarea HTTP obișnuită. Activează descărcarea/procesarea fișierelor Content-Type: application/metalink4+xml.
Stabilește NUMĂRUL ordinal al meta-url-ului application/metalink4+xml al Metalink. De la 1 la numărul total de „application/metalink4+xml” disponibile. Specificați 0 sau inf pentru a alege primul bun. Meta-url-urile, cum ar fi cele de la un --metalink-over-http, pot fi sortate după valoarea cheii de prioritate; țineți cont de aceasta pentru a alege NUMĂRUL corect.
Stabilește locația preferată pentru resursele Metalink. Acest lucru are efect dacă sunt disponibile mai multe resurse cu aceeași prioritate.
Activează utilizarea atributelor extinse ale sistemului de fișiere pentru a salva adresa URL originală și valoarea antetului HTTP Referer, dacă este utilizată.

Rețineți că adresa URL poate conține informații private, cum ar fi jetoane de acces sau acreditări.

Atunci când datele de intrare sunt citite dintr-un fișier, forțează ca acesta să fie tratat ca un fișier HTML. Acest lucru vă permite să preluați legături relative din fișiere HTML existente pe discul local, adăugând „<base href="url">” la HTML sau utilizând opțiunea de linie de comandă „--base”.
Rezolvă legăturile relative folosind URL ca punct de referință, atunci când citește legăturile dintr-un fișier HTML specificat prin opțiunea -i/--input-file (împreună cu --force-html sau atunci când fișierul de intrare a fost preluat de la distanță de pe un server care îl descrie ca fiind HTML). Acest lucru este echivalent cu prezența unei etichete „BASE” în fișierul de intrare HTML, cu adresa URL ca valoare pentru atributul „href”.

De exemplu, dacă specificați http://foo/bar/a.html pentru adresa URL, iar wget citește ../baz/b.html din fișierul de intrare, acesta va fi rezolvat ca http://foo/baz/b.html.

Specifică locația unui fișier de pornire pe care doriți să îl utilizați în locul celor implicite. Utilizați opțiunea „--no-config” pentru a dezactiva citirea fișierelor de configurare. Dacă sunt indicate atât „--config”, cât și „--no-config”, „--no-config” este ignorată.
Înregistrează toate respingerile adreselor URL în fișier-jurnal ca valori separate prin virgule. Valorile includ motivul respingerii, adresa URL și adresa URL părinte în care a fost găsită.

Opțiuni de descărcare

Când se fac conexiuni TCP/IP client, se face legătura cu ADRESA de pe calculatorul local. ADRESA poate fi specificată ca nume de gazdă sau adresă IP. Această opțiune poate fi utilă în cazul în care mașina dumneavoastră este asociată cu mai multe IP-uri.
[numai cu libcares] Această adresă înlocuiește ruta pentru cererile DNS. Dacă aveți vreodată nevoie să ocoliți configurările standard din „/etc/resolv.conf”, această opțiune, împreună cu --dns-servers, vă este prietenă. ADRESA trebuie să fie specificată fie ca adresă IPv4, fie ca adresă IPv6. wget trebuie să fie construit cu libcares pentru ca această opțiune să fie disponibilă.
[numai cu libcares] Adresele date înlocuiesc adresele standard ale serverului de nume, de exemplu, așa cum sunt configurate în „/etc/resolv.conf”. ADRESELE pot fi specificate fie ca adrese IPv4, fie ca adrese IPv6, separate prin virgule. wget trebuie să fie construit cu libcares pentru ca această opțiune să fie disponibilă.
Stabilește numărul de încercări la număr. Specificați 0 sau inf pentru încercări infinite. Valoarea implicită este de 20 de încercări, cu excepția erorilor fatale, cum ar fi „connection refused” (conexiune refuzată) sau „not found -- (404)” (nu a fost găsit -- 404), care nu sunt încercate.
Documentele nu vor fi scrise în fișierele corespunzătoare, ci toate vor fi concatenate împreună și scrise în fișier. Dacă - este utilizat ca fișier, documentele vor fi afișate la ieșirea standard, dezactivând conversia legăturilor. Folosiți ./- pentru a scrie într-un fișier numit literalmente -.

Utilizarea lui -O nu înseamnă pur și simplu „utilizează numele fișier în locul celui din URL”; mai degrabă, este analogă cu redirecționarea shell-ului: «wget -O fișier http://foo» este menit să funcționeze ca «wget -O - http://foo > fișier»; fișier va fi trunchiat imediat, iar tot conținutul descărcat va fi scris acolo.

Din acest motiv, -N (pentru verificarea mărcii temporale) nu este acceptată în combinație cu -O: deoarece fișier este întotdeauna nou creat, acesta va avea întotdeauna o marcă temporală foarte nouă. În cazul în care se utilizează această combinație, se va emite un avertisment.

În mod similar, este posibil ca utilizarea -r sau -p cu -O să nu funcționeze așa cum vă așteptați: wget nu va descărca doar primul fișier în fișier și apoi va descărca restul în numele lor normal: tot conținutul descărcat va fi plasat în fișier. Acest lucru a fost dezactivat în versiunea 1.11, dar a fost reintrodus (cu un avertisment) în versiunea 1.11.2, deoarece există unele cazuri în care acest comportament poate avea într-adevăr o anumită utilitate.

O combinație cu -nc este acceptată numai în cazul în care fișierul de ieșire dat nu există.

Rețineți că o combinație cu -k este permisă numai atunci când se descarcă un singur document, deoarece în acest caz se vor converti toate adresele URI relative în externe; -k nu are sens pentru mai multe adrese URI atunci când toate sunt descărcate într-un singur fișier; -k poate fi utilizată numai atunci când rezultatul este un fișier obișnuit.

Dacă un fișier este descărcat de mai multe ori în același director, comportamentul lui wget depinde de câteva opțiuni, inclusiv -nc. În anumite cazuri, fișierul local va fi făcut șnițel, sau suprascris, în cazul descărcărilor repetate. În alte cazuri, acesta va fi păstrat.

Atunci când se execută wget fără -N, -nc, -r sau -p, descărcarea aceluiași fișier în același director va avea ca rezultat păstrarea copiei originale a fișierului și numirea celei de-a doua copii ca fișier.1. Dacă fișierul respectiv este descărcat din nou, a treia copie se va numi fișier.2, și așa mai departe. Acesta este, de asemenea, comportamentul cu -nd, chiar dacă -r sau -p sunt în vigoare. Atunci când se specifică -nc, acest comportament este suprimat, iar wget va refuza să descarce copii mai noi ale fișierului. Prin urmare, „no-clobber” este de fapt o denumire greșită în acest mod - aceasta nu împiedică suprascrierea (deoarece sufixele numerice împiedicau deja suprascrierea), ci mai degrabă salvarea mai multor versiuni este operația ce este împiedicată.

Atunci când se execută wget cu -r sau -p, dar fără -N, -nd sau -nc, re-descărcarea unui fișier va avea ca rezultat faptul că noua copie o va suprascrie pur și simplu pe cea veche. Adăugarea lui -nc va împiedica acest comportament, făcând în schimb ca versiunea originală să fie păstrată, iar orice copie mai nouă de pe server să fie ignorată.

Atunci când se execută wget cu -N, cu sau fără -r sau -p, decizia de a descărca sau nu o copie mai nouă a unui fișier depinde de data și ora locală și de cea de la distanță și de dimensiunea fișierului. -nc nu poate fi specificată în același timp cu -N.

O combinație cu -O/--output-document este acceptată numai în cazul în care fișierul de ieșire dat nu există.

Rețineți că atunci când se specifică -nc, fișierele cu sufixele .html sau .htm vor fi încărcate de pe discul local și analizate ca și cum ar fi fost preluate de pe Web.

Înainte de a (supra)scrie un fișier, face o copie de rezervă a unui fișier existent prin adăugarea unui sufix .1 (_1 pe VMS) la numele fișierului. Astfel de fișiere de rezervă sunt rotite în .2, .3 și așa mai departe, până la copii-de-rezervă (și se pierd dincolo de acesta).
Nu încearcă să obțină acreditările din fișierul .netrc. În mod implicit, fișierul .netrc este căutat pentru acreditări în cazul în care nu a fost transmis niciunul în linia de comandă și este necesară autentificarea.
Continuă să recupereze un fișier descărcat parțial. Această opțiune este utilă când vreți să finalizați o descărcare a unei instanțe anterioare a wget, sau a unui alt program. De exemplu: 
wget -c ftp://sunsite.doc.ic.ac.uk/ls-lR.Z

Dacă există un fișier numit ls-lR.Z în directorul curent, wget va presupune că acesta este prima porțiune a fișierului de la distanță și va cere serverului să continue recuperarea de la o poziție egală cu lungimea fișierului local.

Rețineți că nu este necesar să specificați această opțiune dacă doriți doar ca apelarea curentă a wget să reîncerce descărcarea unui fișier în cazul în care conexiunea se pierde la jumătatea drumului. Acesta este comportamentul implicit. Opțiunea -c afectează doar reluarea descărcărilor începute înainte de această invocare a wget și ale căror fișiere locale sunt încă în așteptare.

Fără opțiunea -c, exemplul anterior ar fi descărcat doar fișierul de la distanță în ls-lR.Z.1, lăsând în pace fișierul trunchiat ls-lR.Z.

Dacă utilizați opțiunea -c pe un fișier care nu este gol, iar serverul nu acceptă continuarea descărcării, wget va reporni descărcarea de la zero și va suprascrie în întregime fișierul existent.

Începând cu wget 1.7, dacă utilizați opțiunea -c pe un fișier care are aceeași dimensiune ca și cel de pe server, wget va refuza să descarce fișierul și va afișa un mesaj explicativ. Același lucru se întâmplă și atunci când fișierul este mai mic pe server decât cel local (probabil din cauză că a fost modificat pe server de la ultima încercare de descărcare) --- deoarece „continuarea” nu are sens, nu are loc nicio descărcare.

Pe de altă parte, în timp ce se utilizează opțiunea -c, orice fișier care este mai mare pe server decât la nivel local va fi considerat o descărcare incompletă și doar „(lungimea(de la distanță) - lungimea(locală))” octeți vor fi descărcați și adăugați la sfârșitul fișierului local. Acest comportament poate fi de dorit în anumite cazuri - de exemplu, puteți utiliza wget -c pentru a descărca doar noua porțiune care a fost adăugată la o colecție de date sau la un fișier jurnal.

Cu toate acestea, dacă fișierul este mai mare pe server pentru că a fost modificat, spre deosebire de doar adăugat, veți obține un fișier deformat. wget nu are nicio modalitate de a verifica dacă fișierul local este într-adevăr un prefix valid al fișierului de la distanță. Trebuie să fiți deosebit de atenți la acest aspect atunci când utilizați -c împreună cu -r, deoarece fiecare fișier va fi considerat drept candidat la „descărcare incompletă”.

Un alt caz în care veți obține un fișier deformat dacă încercați să utilizați opțiunea -c este dacă aveți un proxy HTTP deficitar care inserează un șir „transfer întrerupt” în fișierul local. În viitor, ar putea fi adăugată o opțiune „rollback” (revenire la starea precedentă) pentru a rezolva acest caz.

Rețineți că opțiunea -c funcționează numai cu servere FTP și cu servere HTTP care acceptă antetul „Range”.

Începe descărcarea de la poziția POZIȚIE pornind de la zero. Poziția poate fi exprimată în octeți, kiloocteți cu sufixul „k” sau megaocteți cu sufixul „m” etc.

Opțiunea --start-pos are prioritate mai mare decât opțiunea --continue. Atunci când opțiunile --start-pos și --continue sunt amândouă specificate, wget va emite un avertisment, apoi va continua ca și cum opțiunea --continue ar fi absentă.

Este necesar suportul serverului pentru continuarea descărcării, altfel opțiunea --start-pos nu poate fi de ajutor. A se vedea opțiunea -c pentru detalii.

Selectează tipul de indicator de progres pe care doriți să îl utilizați. Indicatorii legali sunt „dot” (punct) și „bar” (bară).

Indicatorul „bar” este utilizat în mod implicit. Acesta desenează o bară de progres ASCII (cunoscută și ca afișare „termometru”) care indică starea de recuperare. În cazul în care ieșirea nu este un terminal TTY, se va utiliza în mod implicit bara „dot”.

Utilizați --progres=dot pentru a trece la afișarea „dot”. Acesta urmărește recuperarea prin imprimarea de puncte pe ecran, fiecare punct reprezentând o cantitate fixă de date descărcate.

Tipul de progres poate primi, de asemenea, unul sau mai mulți parametri. Parametrii variază în funcție de tipul selectat. Parametrii pentru tip sunt trecuți prin adăugarea lor la tipul sperat prin două puncte (:), astfel: --progress=tip:parametru1:parametru2.

Atunci când se utilizează recuperarea cu puncte, puteți configura stilul (style) prin specificarea tipului ca dot:style. Stiluri diferite atribuie semnificații diferite unui punct. Cu stilul „default”, fiecare punct reprezintă 1K, există zece puncte într-un grup și 50 de puncte într-o linie. Stilul „binary” are o orientare mai apropiată de cea a unui „calculator” - 8K pe punct, grupuri de 16 puncte și 48 de puncte pe linie (ceea ce face 384K pe linie). Stilul „mega” este potrivit pentru descărcarea de fișiere mari --- fiecare punct reprezintă 64K recuperați, există opt puncte într-un grup și 48 de puncte pe fiecare linie (astfel încât fiecare linie conține 3M). În cazul în care „mega” nu este suficient, puteți utiliza stilul „giga” --- fiecare punct reprezintă 1M recuperat, există opt puncte într-un grup și 32 de puncte pe fiecare linie (deci fiecare linie conține 32M).

Cu --progres=bar, există în prezent doi parametri posibili, force și noscroll.

Când ieșirea nu este un terminal TTY, bara de progres revine întotdeauna la stilul „dot”, chiar dacă opțiunea --progress=bar a fost transmisă către wget în timpul invocării. Acest comportament poate fi anulat, iar ieșirea „bar” poate fi forțată prin utilizarea parametrului „force” ca --progress=bar:force.

În mod implicit, bara de progres în stil bară derulează numele fișierului de la stânga la dreapta pentru fișierul în curs de descărcare dacă numele fișierului depășește lungimea maximă alocată pentru afișarea acestuia. În anumite cazuri, cum ar fi cu --progress=bar:force, este posibil să nu se dorească defilarea numelui fișierului în bara de progres. Prin trecerea parametrului „noscroll”, wget poate fi forțat să afișeze cât mai mult din numele fișierului fără a derula prin el.

Rețineți că puteți configura stilul implicit utilizând comanda «progress» din .wgetrc. Această configurare poate fi anulată din linia de comandă. De exemplu, pentru a forța ieșirea barei fără defilare, utilizați --progress=bar:force:noscroll.

Forțează wget să afișeze bara de progres în orice nivel de detaliere.

În mod implicit, wget afișează bara de progres doar în modul de ieșire descriptivă. Cu toate acestea, se poate dori ca wget să afișeze bara de progres pe ecran împreună cu orice alt mod de nivel de detaliere, cum ar fi --no-verbose sau --quiet. Aceasta este adesea o proprietate dorită atunci când se invocă wget pentru a descărca mai multe fișiere mici/mari. Într-un astfel de caz, wget ar putea fi invocat pur și simplu cu acest parametru pentru a obține o ieșire mult mai curată pe ecran.

Această opțiune va forța, de asemenea, ca bara de progres să fie afișată la ieșirea de eroare standard atunci când este utilizată împreună cu opțiunea --output-file.

Activează marcarea temporală.
Nu trimite antetul If-Modified-Since în modul -N. În schimb, trimite o cerere HEAD preliminară. Acest lucru are efect numai în modul -N.
Nu stabilește datarea fișierului local după cel de pe server.

În mod implicit, atunci când un fișier este descărcat, marcajele de timp ale acestuia sunt definite pentru a se potrivi cu cele din fișierul de la distanță. Acest lucru permite utilizarea lui --timestamping la invocările ulterioare ale wget. Cu toate acestea, uneori este util să se bazeze data și ora fișierului local pe data la care acesta a fost descărcat efectiv; în acest scop, a fost furnizată opțiunea --no-use-server-timestamps.

Afișează antetele trimise de serverele HTTP și răspunsurile trimise de serverele FTP.
Atunci când este invocat cu această opțiune, wget se va comporta ca un spider Web (păianjen Web, robot de indexare), ceea ce înseamnă că nu va descărca paginile, ci doar va verifica dacă acestea sunt acolo. De exemplu, puteți utiliza wget pentru a vă verifica marcajele (de pagini favorite): 
wget --spider --force-html -i marcaje.html

Această caracteristică necesită mult mai multă muncă pentru ca wget să se apropie de funcționalitatea roboților de indexare Web reali.

Stabilește timpul de așteptare al rețelei la secunde secunde. Acest lucru este echivalent cu specificarea --dns-timeout, --connect-timeout și --read-timeout, toate în același timp.

Când interacționează cu rețeaua, wget poate să verifice dacă există un timp de așteptare și să întrerupă operațiunea dacă durează prea mult. Acest lucru previne anomalii precum citirile suspendate și conexiunile infinite. Singurul timp de așteptare activat în mod implicit este un timp de așteptare pentru citire de 900 de secunde. Stabilirea unui timp de așteptare la 0 îl dezactivează complet. Dacă nu știți ce faceți, cel mai bine este să nu modificați configurările implicite de temporizare.

Toate opțiunile legate de temporizare acceptă valori zecimale, precum și valori de zecimi de secunde. De exemplu, 0,1 secunde este o alegere legală (deși nechibzuită) pentru timpul de așteptare. Timpii de așteptare de sub o secundă sunt utili pentru verificarea timpilor de răspuns ai serverului sau pentru testarea latenței rețelei.

Stabilește timpul de așteptare pentru căutarea DNS la secunde secunde. Căutările DNS care nu se finalizează în timpul specificat vor eșua. În mod implicit, nu există niciun termen de așteptare pentru căutările DNS, altul decât cel implementat de bibliotecile sistemului.
Stabilește timpul de așteptare pentru conectare la secunde secunde. Conexiunile TCP a căror stabilire durează mai mult timp vor fi întrerupte. În mod implicit, nu există un termen de conectare, altul decât cel implementat de bibliotecile sistemului.
Stabilește timpul de așteptare pentru citire (și scriere) la secunde secunde. „Timpul” acestui interval de timp se referă la timpul de inactivitate: dacă, în orice moment al descărcării, nu se primește niciun fel de date pentru mai mult de numărul de secunde specificat, citirea eșuează și descărcarea este repornită. Această opțiune nu afectează în mod direct durata întregii descărcări.

Desigur, serverul de la distanță poate alege să încheie conexiunea mai devreme decât cere această opțiune. Timpul de citire implicit este de 900 de secunde.

Limitează viteza de descărcare la cantitate octeți pe secundă. Cantitatea poate fi exprimată în octeți, kiloocteți cu sufixul k sau megaocteți cu sufixul m. De exemplu, --limit-rate=20k va limita viteza de preluare la 20Ko/s. Acest lucru este util atunci când, indiferent de motiv, nu doriți ca wget să consume întreaga lățime de bandă disponibilă.

Această opțiune permite utilizarea numerelor zecimale, de obicei în combinație cu sufixe de putere; de exemplu, --limit-rate=2.5k este o valoare legală.

Rețineți că wget implementează limitarea prin dormirea timpului indicat după o citire în rețea care a durat mai puțin timp decât cel specificat de rată. În cele din urmă, această strategie face ca transferul TCP să încetinească până la aproximativ rata specificată. Cu toate acestea, este posibil să dureze ceva timp pentru a se ajunge la acest echilibru, așa că nu fiți surprins dacă limitarea ratei nu funcționează bine cu fișiere foarte mici.

Așteaptă numărul de secunde specificat între recuperări. Se recomandă utilizarea acestei opțiuni, deoarece ușurează sarcina serverului prin faptul că solicitările sunt mai puțin frecvente. În loc de secunde, timpul poate fi specificat în minute, folosind sufixul „m”, în ore, folosind sufixul „h”, sau în zile, folosind sufixul „d”.

Specificarea unei valori mari pentru această opțiune este utilă în cazul în care rețeaua sau gazda de destinație nu funcționează, astfel încât wget să poată aștepta suficient de mult timp pentru a se aștepta în mod rezonabil ca eroarea de rețea să fie remediată înainte de o nouă încercare. Intervalul de așteptare specificat de această funcție este influențat de opțiunea „--random-wait”, care monitorizează.

Dacă nu doriți ca wget să aștepte între fiecare recuperare, ci doar între încercările de reîncercare a descărcărilor eșuate, puteți utiliza această opțiune. wget va utiliza retrocedarea liniară (backoff liniar), așteptând 1 secundă după primul eșec la un anumit fișier, apoi așteptând 2 secunde după al doilea eșec la acel fișier, până la numărul maxim de secunde pe care îl specificați.

În mod implicit, wget va adopta o valoare de 10 secunde.

Unele situri web pot efectua o analiză a jurnalelor pentru a identifica programe de recuperare, cum ar fi wget, căutând similitudini semnificative din punct de vedere statistic în ceea ce privește timpul dintre solicitări. Această opțiune face ca timpul dintre solicitări să varieze între 0,5 și 1,5 * așteptare secunde, unde așteptarea a fost specificată cu ajutorul opțiunii --wait, pentru a masca prezența lui wget de la o astfel de analizare.

Un articol din 2001 dintr-o publicație dedicată dezvoltării pe o platformă populară între pasionații de software a furnizat codul pentru a efectua această analiză din mers. Autorul său a sugerat blocarea la nivelul adreselor de clasă C pentru a se asigura că programele de recuperare automată erau blocate în ciuda schimbării adreselor furnizate de DHCP.

Opțiunea --random-wait a fost inspirată de această recomandare nepotrivită de a bloca mulți utilizatori fără legătură cu un sit web din cauza acțiunilor unui singur utilizator.

Nu utilizează proxy-uri, chiar dacă este definită variabila de mediu *_proxy corespunzătoare.
Specifică cota de descărcare pentru recuperările automate. Valoarea poate fi specificată în octeți (implicit), kiloocteți (cu sufixul k) sau megaocteți (cu sufixul m).

Rețineți că această cotă nu va afecta niciodată descărcarea unui singur fișier. Astfel, dacă specificați wget -Q10k https://example.com/ls-lR.gz, toate fișierele ls-lR.gz vor fi descărcate. Același lucru este valabil chiar și atunci când sunt specificate mai multe adrese URL în linia de comandă. Cota este verificată numai la sfârșitul fiecărui fișier descărcat, astfel încât nu va rezulta niciodată un fișier descărcat parțial. Astfel, puteți tasta în siguranță wget -Q2m -i sites -- descărcarea va fi întreruptă după ce fișierul care epuizează cota este complet descărcat.

Stabilirea cotei la 0 sau la inf elimină limitarea cotei de descărcare.

Dezactivează stocarea în cache a căutărilor DNS. În mod normal, wget memorează adresele IP pe care le-a căutat din DNS, astfel încât să nu fie nevoit să contacteze în mod repetat serverul DNS pentru același set (de obicei mic) de gazde de la care recuperează. Această memorie cache există doar în memorie; o nouă rulare a wget va contacta din nou DNS.

Cu toate acestea, s-a raportat că, în anumite situații, nu este de dorit să se stocheze în memoria cache numele gazdelor, chiar și pe durata unei aplicații cu durată scurtă de funcționare, cum ar fi wget. Cu această opțiune, wget efectuează o nouă căutare DNS (mai precis, un nou apel la „gethostbyname” sau „getaddrinfo” de fiecare dată când face o nouă conexiune. Vă rugăm să rețineți că această opțiune nu va afecta memoria cache care ar putea fi efectuată de biblioteca de rezolvare sau de un strat extern de memorie cache, cum ar fi NSCD.

Dacă nu înțelegeți exact ce face această opțiune, probabil că nu aveți nevoie de ea.

Modifică caracterele găsite în adresele URL de la distanță care trebuie să fie eludate în timpul generării de nume de fișiere locale. Caracterele care sunt restricționate prin această opțiune sunt eludate, adică înlocuite cu %HH, unde HH este numărul hexazecimal care corespunde caracterului restricționat. Această opțiune poate fi, de asemenea, utilizată pentru a forța toate cazurile alfabetice să fie scrise cu minuscule sau majuscule.

În mod implicit, wget eludează caracterele care nu sunt valide sau sigure ca parte a numelor de fișiere în sistemul dumneavoastră de operare, precum și caracterele de control care sunt de obicei neimprimabile. Această opțiune este utilă pentru a modifica aceste valori implicite, poate pentru că descărcați pe o partiție non-nativă, pentru că doriți să dezactivați eludarea caracterelor de control sau pentru că doriți să restricționați în continuare caracterele doar la cele din intervalul de valori ASCII.

modurile sunt un set de valori text separate prin virgulă. Valorile acceptabile sunt unix, windows, nocontrol, ascii, lowercase și uppercase. Valorile unix și windows se exclud reciproc (una se suprapune celeilalte), la fel ca și lowercase și uppercase. Ultimele sunt cazuri speciale, deoarece nu modifică setul de caractere care ar trebui să fie eludate, ci mai degrabă forțează rutele locale ale fișierelor să fie convertite fie în minuscule, fie în majuscule.

Când se specifică „unix”, wget eludează caracterul / și caracterele de control din intervalele 0--31 și 128--159. Aceasta este valoarea implicită pe sistemele de operare de tip Unix.

Când se specifică „windows”, wget eludează caracterele \, |, /, :, ?, ", *, <, >, precum și caracterele de control din intervalele 0--31 și 128--159. În plus, wget în modul „windows” utilizează + în loc de : pentru a separa gazda și portul în numele de fișiere locale și utilizează @ în loc de ? pentru a separa porțiunea de interogare a numelui de fișier de restul. Prin urmare, o adresă URL care ar fi salvată ca www.xemacs.org:4300/search.pl?input=blah în modul Unix va fi salvată ca www.xemacs.org+4300/search.pl@input=blah în modul „windows”. Acest mod este cel implicit pe Windows.

Dacă specificați nocontrol, atunci se dezactivează și eludarea caracterelor de control. Această opțiune poate avea sens atunci când descărcați adrese URL ale căror nume conțin caractere UTF-8, pe un sistem care poate salva și afișa nume de fișiere în UTF-8 (unele valori posibile ale octeților utilizate în secvențele de octeți UTF-8 se încadrează în intervalul de valori desemnate de wget ca „controale”).

Modul ascii este utilizat pentru a specifica faptul că toți octeții ale căror valori se află în afara intervalului de caractere ASCII (adică mai mari de 127) trebuie să fie eludați. Acest lucru poate fi util atunci când se salvează nume de fișiere a căror codificare nu se potrivește cu cea utilizată local.

-4
-6
Forțează conectarea la adrese IPv4 sau IPv6. Cu --inet4-only sau -4, wget se va conecta numai la gazde IPv4, ignorând înregistrările AAAA din DNS și refuzând să se conecteze la adresele IPv6 specificate în adresele URL. În schimb, cu --inet6-only sau -6, wget se va conecta numai la gazde IPv6 și va ignora înregistrările A și adresele IPv4.

Niciuna dintre aceste opțiuni nu ar trebui să fie necesară în mod normal. În mod implicit, un wget compatibil cu IPv6 va utiliza familia de adrese specificată de înregistrarea DNS a gazdei. Dacă DNS răspunde cu adrese IPv4 și IPv6, wget le va încerca în succesiune până când găsește una la care se poate conecta; (a se vedea, de asemenea, opțiunea „--prefer-family” descrisă mai jos.

Aceste opțiuni pot fi utilizate pentru a forța în mod deliberat utilizarea familiilor de adrese IPv4 sau IPv6 pe sistemele cu două familii, de obicei pentru a ajuta la depanare sau pentru a rezolva probleme de configurare a rețelei. Se poate specifica în același timp doar una dintre --inet6-only și --inet4-only. Niciuna dintre aceste opțiuni nu este disponibilă în wget compilat fără suport IPv6.

Atunci când se oferă posibilitatea de a alege între mai multe adrese, se conectează mai întâi la adresele cu familia de adrese specificată. Ordinea adreselor returnată de DNS este utilizată în mod implicit fără modificări.

Astfel se evită erorile false și încercările de conectare atunci când se accesează gazde care se rezolvă atât la adrese IPv6, cât și la adrese IPv4 din rețele IPv4. De exemplu, www.kame.net se rezolvă la 2001:200:0:8002:203:47ff:fea5:3085 și la 203.178.141.194. Atunci când familia preferată este „IPv4”, adresa IPv4 este utilizată mai întâi; atunci când familia preferată este „IPv6”, adresa IPv6 este utilizată mai întâi; dacă valoarea specificată este „none”, ordinea adreselor returnată de DNS este utilizată fără modificări.

Spre deosebire de -4 și -6, această opțiune nu inhibă accesul la nici o familie de adrese, ci doar modifică ordinea în care sunt accesate adresele. De asemenea, rețineți că reordonarea efectuată de această opțiune este stabilă -- nu afectează ordinea adreselor din aceeași familie. Altfel spus, ordinea relativă a tuturor adreselor IPv4 și a tuturor adreselor IPv6 rămâne intactă în toate cazurile.

Consideră eroarea „conexiune refuzată” ca fiind o eroare tranzitorie și încearcă din nou. În mod normal, wget renunță la o adresă URL atunci când nu se poate conecta la sit, deoarece eșecul conexiunii este considerat un semn că serverul nu funcționează deloc și că încercările repetate nu ar ajuta. Această opțiune este destinată oglindirii siturilor nesigure ale căror servere au tendința de a dispărea pentru perioade scurte de timp.
Specifică numele de utilizator utilizator și parola parolă atât pentru preluarea fișierelor prin FTP, cât și prin HTTP. Acești parametri pot fi suprascriși folosind opțiunile --ftp-user și --ftp-password pentru conexiunile FTP și opțiunile --http-user și --http-password pentru conexiunile HTTP.
Solicită o parolă pentru fiecare conexiune stabilită. Nu poate fi specificată atunci când se utilizează opțiunea --password, deoarece acestea se exclud reciproc.
Solicită un utilizator și o parolă folosind comanda specificată. Dacă nu se specifică nicio comandă, se utilizează comanda din variabila de mediu WGET_ASKPASS. Dacă WGET_ASKPASS nu este definită, se utilizează comanda din variabila de mediu SSH_ASKPASS.

Puteți stabili comanda implicită pentru „use-askpass” în fișierul .wgetrc. Această configurare poate fi suprascrisă din linia de comandă.

Dezactivează suportul pentru adresele URI internaționalizate (IRI). Utilizați opțiunea --iri pentru a-l activa. Suportul pentru IRI este activat în mod implicit.

Puteți stabili starea implicită a suportului IRI utilizând comanda „iri” din .wgetrc. Această configurare poate fi suprascrisă din linia de comandă.

Forțează wget să utilizeze codificarea ca codificare implicită a sistemului. Aceasta afectează modul în care wget convertește adresele URL specificate ca argumente din codificarea locală dictată de configurația regională în UTF-8 pentru suportul IRI.

wget utilizează funcția nl_langinfo() și apoi variabila de mediu „CHARSET” pentru a obține configurația regională (codificarea caracterelor). Dacă nu reușește, se utilizează ASCII.

Puteți defini codificarea locală implicită folosind comanda „local_encoding” din .wgetrc. Această configurare poate fi suprascrisă din linia de comandă.

Forțează wget să utilizeze codificarea drept codificarea implicită a serverului de la distanță. Acest lucru afectează modul în care wget convertește adresele URI găsite în fișiere din codificarea de la distanță în UTF-8 în timpul unei preluări recursive. Această opțiune este utilă doar pentru suportul IRI, pentru interpretarea caracterelor non-ASCII.

Pentru HTTP, codificarea la distanță poate fi găsită în antetul HTTP „Content-Type” și în metaeticheta HTML „Content-Type http-equiv”.

Puteți stabili codificarea implicită utilizând comanda „remoteencoding” din .wgetrc. Această configurare poate fi suprascrisă din linia de comandă.

Forțează wget să dezlege un fișier în loc să suprascrie fișierul existent. Această opțiune este utilă pentru descărcarea în directorul cu legături dure.

Opțiuni director

Nu creează o ierarhie de directoare atunci când recuperează recursiv. Cu această opțiune activată, toate fișierele vor fi salvate în directorul curent, fără a se face suprapunerea (suprascrierea), dacă un nume apare de mai multe ori, numele fișierelor vor primi extensii .n.
Opusul lui -nd --- creează o ierarhie de directoare, chiar dacă altfel nu ar fi fost creată niciuna. De exemplu, wget -x http://fly.srk.fer.hr/robots.txt va salva fișierul descărcat în fly.srk.fer.hr/robots.txt.
Dezactivează generarea de directoare cu prefix de gazdă. În mod implicit, invocarea Wget cu -r http://fly.srk.fer.hr/ va crea o structură de directoare care începe cu fly.srk.fer.hr/. Această opțiune dezactivează un astfel de comportament.
Utilizează numele protocolului ca o componentă de director a numelor de fișiere locale. De exemplu, cu această opțiune, wget -r http://gazda va salva la http/gazda/..., mai degrabă decât doar la gazda/....
Ignoră numărul de componente ale directorului. Acest lucru este util pentru a obține un control fin asupra directorului în care va fi salvată recuperarea recursivă.

Să luăm, de exemplu, directorul de la ftp://ftp.xemacs.org/pub/xemacs/. Dacă îl preluați cu opțiunea -r, acesta va fi salvat local sub ftp.xemacs.org/pub/xemacs/. În timp ce opțiunea -nH poate elimina partea ftp.xemacs.org/, rămâneți blocat cu pub/xemacs. Aici este unde opțiunea --cut-dirs este utiă; aceasta face ca wget să nu „vadă” componentele directoarelor la distanță numărul. Iată câteva exemple de funcționare a opțiunii --cut-dirs.

 Fără opțiuni -> ftp.xemacs.org/pub/xemacs/  -nH -> pub/xemacs/
 -nH --cut-dirs=1 -> xemacs/  -nH --cut-dirs=2 -> .  
--cut-dirs=1 -> ftp.xemacs.org/xemacs/  ...

Dacă doriți doar să scăpați de structura directoarelor, această opțiune este similară cu o combinație între -nd și -P. Cu toate acestea, spre deosebire de -nd, --cut-dirs nu se pierde cu subdirectoarele - de exemplu, cu -nH --cut-dirs=1, un subdirector beta/ va fi plasat în xemacs/beta, așa cum ar fi de așteptat.

Stabilește prefixul directorului la prefix. prefixul directorului este directorul în care vor fi salvate toate celelalte fișiere și subdirectoare, adică în vârful arborelui de recuperare. Valoarea implicită este . (directorul curent).

Opțiuni HTTP

Utilizează nume ca nume de fișier implicit atunci când acesta nu este cunoscut (de exemplu, pentru adresele URL care se termină cu o bară oblică), în loc de index.html.
Dacă se descarcă un fișier de tip application/xhtml+xml sau text/html și adresa URL nu se termină cu expresia regulată \.[Hh][Tt][Mm][Ll]?, această opțiune va face ca sufixul .html să fie adăugat la numele de fișier local. Acest lucru este util, de exemplu, atunci când faceți o oglindire a unui sit de la distanță care utilizează pagini .asp, dar doriți ca paginile oglindite să poată fi vizualizate pe serverul Apache existent. O altă utilizare bună pentru acest lucru este atunci când descărcați materiale generate de CGI. O adresă URL precum http://site.com/article.cgi?25 va fi salvată ca article.cgi?25.html.

Rețineți că numele de fișiere schimbate în acest mod vor fi descărcate din nou de fiecare dată când veți reface o oglindă a unui sit, deoarece wget nu poate spune că fișierul local X.html corespunde adresei URL de la distanță X (deoarece nu știe încă dacă adresa URL produce o ieșire de tip text/html sau application/xhtml+xml.

Începând cu versiunea 1.12, wget se va asigura, de asemenea, că toate fișierele descărcate de tip text/css se termină cu sufixul .css, iar opțiunea a fost redenumită din --html-extension, pentru a reflecta mai bine noul comportament. Vechiul nume al opțiunii este încă acceptabil, dar ar trebui considerat acum ca fiind depreciat.

Începând cu versiunea 1.19.2, wget se va asigura, de asemenea, că toate fișierele descărcate cu un „Content-Encoding\[u201D] de br, compress, deflate sau gzip se termină cu sufixul .br, .Z, .zlib și, respectiv, .gz.

La un moment dat în viitor, această opțiune ar putea fi extinsă pentru a include sufixe pentru alte tipuri de conținut, inclusiv tipuri de conținut care nu sunt analizate de wget.

Specifică numele de utilizator utilizator și parola parolă pe un server HTTP. În funcție de tipul provocării, wget le va codifica folosind fie „basic” (nesigur), „digest”, fie schema de autentificare „NTLM” de Windows.

Un alt mod de a specifica numele de utilizator și parola este în adresa URL însăși. Oricare dintre cele două metode dezvăluie parola oricui se deranjează să ruleze ps. Pentru a preveni ca parolele să fie văzute, utilizați --use-askpass sau stocați-le în .wgetrc sau .netrc și asigurați-vă că protejați aceste fișiere de alți utilizatori cu chmod. Dacă parolele sunt foarte importante, nu le lăsați nici în acele fișiere -- editați fișierele și ștergeți-le după ce wget a început descărcarea.

Dezactivează funcția „keep-alive” pentru descărcările HTTP. În mod normal, wget solicită serverului să mențină conexiunea deschisă, astfel încât, atunci când descărcați mai multe documente de pe același server, acestea să fie transferate prin aceeași conexiune TCP. Acest lucru economisește timp și, în același timp, reduce sarcina pe server.

Această opțiune este utilă atunci când, din anumite motive, conexiunile persistente (keep-alive) nu funcționează, de exemplu, din cauza unei erori a serverului sau din cauza incapacității scripturilor din partea serverului de a face față conexiunilor.

Dezactivează memoria cache de pe server. În acest caz, wget va trimite serverului de la distanță directivele corespunzătoare (Cache-Control: no-cache și Pragma: no-cache) pentru a obține fișierul de la serviciul de la distanță, în loc să returneze versiunea din memoria cache. Acest lucru este deosebit de util pentru recuperarea și golirea documentelor învechite de pe serverele proxy.

Stocarea în cache este permisă în mod implicit.

Dezactivează utilizarea modulelor cookie. Modulele cookie sunt un mecanism de menținere a stării pe server. Serverul trimite clientului un modul cookie folosind antetul „Set-Cookie”, iar clientul răspunde cu același modul cookie la solicitările ulterioare. Deoarece cookie-urile permit proprietarilor de servere să țină evidența vizitatorilor și siturilor să facă schimb de aceste informații, unii le consideră o încălcare a vieții private. Opțiunea implicită este de a utiliza cookie-uri; cu toate acestea, stocarea cookie-urilor nu este activată în mod implicit.
Încarcă cookie-urile din fișier înainte de prima recuperare HTTP. fișier este un fișier textual în formatul utilizat inițial de fișierul cookies.txt al Netscape.

De obicei, veți utiliza această opțiune atunci când oglindiți situri care necesită conectare pentru a accesa o parte sau tot conținutul lor. Procesul de conectare funcționează de obicei prin emiterea de către serverul web a unui modul cookie HTTP la primirea și verificarea acreditărilor dumneavoastră. Cookie-ul este apoi retrimis de către navigator atunci când accesați acea parte a sitului, dovedind astfel identitatea dumneavoastră.

Oglindirea unui astfel de sit necesită ca wget să trimită aceleași cookie-uri pe care navigatorul dvs. le trimite atunci când comunicați cu situl respectiv. Acest lucru se realizează prin --load-cookies --- simplu direcționați wget către locația fișierului cookies.txt, iar acesta va trimite aceleași cookie-uri pe care le-ar trimite și navigatorul dvs. în aceeași situație. Diferite navigatoare păstrează fișierele cookie textuale în locații diferite:

"Netscape 4.x."
Cookie-urile sunt în ~/.netscape/cookies.txt.
"Mozilla and Netscape 6.x."
Fișierul cookie al Mozilla se numește, de asemenea, cookies.txt, situat undeva sub ~/.mozilla, în directorul profilului dvs. Ruta completă ajunge de obicei să arate oarecum ca ~/.mozilla/default/un-șir-ciudat/cookies.txt.
"Internet Explorer."
Puteți produce un fișier cookie pe care wget îl poate utiliza folosind meniul Fișier, Import și Export, Export Cookies. Acest lucru a fost testat cu Internet Explorer 5; nu se garantează că va funcționa cu versiunile anterioare.
"Other browsers."
Dacă utilizați un alt navigator pentru a crea cookie-urile, --load-cookies va funcționa numai dacă puteți localiza sau produce un fișier cookie în formatul Netscape pe care wget îl așteaptă.

Dacă nu puteți utiliza --load-cookies, ar putea exista totuși o alternativă. Dacă navigatorul dvs. acceptă un „ administrator de cookie-uri”, îl puteți utiliza pentru a vedea cookie-urile utilizate la accesarea sitului pe care îl oglindiți. Notați numele și valoarea cookie-ului și indicați-i manual lui wget să trimită acele cookie-uri, ocolind suportul „oficial” pentru cookie-uri:

wget --no-cookies --header "Cookie: <nume>=<valoare>"
Salvează cookie-urile în fișier înainte de a ieși. Acest lucru nu va salva cookie-urile care au expirat sau care nu au un termen de expirare (așa-numitele „cookie-uri de sesiune”), dar consultați și opțiunea --keep-session-cookies.
Atunci când este specificată, face ca --save-cookies să salveze și cookie-urile de sesiune. În mod normal, cookie-urile de sesiune nu sunt salvate, deoarece sunt destinate să fie păstrate în memorie și uitate atunci când ieșiți din navigator. Salvarea lor este utilă pe siturile care vă cer să vă autentificați sau să vizitați pagina principală înainte de a putea accesa anumite pagini. Cu această opțiune, mai multe rulări wget sunt considerate o singură sesiune de navigare în ceea ce privește situl în cauză.

Deoarece formatul fișierelor cookie nu conține în mod normal cookie-uri de sesiune, wget le marchează cu o dată de expirare de 0. Opțiunea --load-cookies a lui wget le recunoaște ca fiind cookie-uri de sesiune, dar ar putea deruta alte navigatoare. Rețineți, de asemenea, că cookie-urile astfel încărcate vor fi tratate ca alte cookie-uri de sesiune, ceea ce înseamnă că, dacă doriți ca --save-cookies să le păstreze din nou, trebuie să folosiți din nou --keep-session-cookies.

Din nefericire, unele servere HTTP (mai exact, programe CGI) trimit anteturi „Content-Length” false, ceea ce îl face pe wget să o ia razna, deoarece crede că nu tot documentul a fost recuperat. Puteți depista acest sindrom dacă wget încearcă din nou și din nou să obțină același document, pretinzând de fiecare dată că conexiunea (altfel normală) s-a închis pe același octet.

Cu această opțiune, wget va ignora antetul „Content-Length” --- ca și cum nu ar fi existat niciodată.

Trimiteți linie-antet împreună cu restul antetelor în fiecare cerere HTTP. Antetul furnizat este trimis așa cum este, ceea ce înseamnă că trebuie să conțină numele și valoarea separate prin două puncte și nu trebuie să conțină linii noi.

Puteți defini mai mult de un antet suplimentar specificând --header de mai multe ori.

 wget --header='Accept-Charset: iso-8859-2' \ 
--header='Accept-Language: hr' \  http://fly.srk.fer.hr/

Specificarea unui șir gol ca valoare a antetului va șterge toate anteturile anterioare definite de utilizator.

Începând cu Wget 1.10, această opțiune poate fi utilizată pentru a anula anteturile generate automat. Acest exemplu îi indică lui wget să se conecteze la localhost, dar să specifice foo.bar în antetul „Host”:

wget --header="Host: foo.bar" http://localhost/

În versiunile de Wget anterioare versiunii 1.10, o astfel de utilizare a --header a cauzat trimiterea de anteturi duplicate.

Selectează tipul de comprimare care urmează să fie utilizat. Valorile posibile sunt auto, gzip și none.

Dacă se specifică auto sau gzip, wget solicită serverului să comprime fișierul folosind formatul de comprimare gzip. Dacă serverul comprimă fișierul și răspunde cu câmpul de antet „Content-Encoding” definit în mod corespunzător, fișierul va fi decomprimat automat.

Dacă se specifică none, wget nu va cere serverului să comprime fișierul și nu va decomprima niciun răspuns al serverului. Aceasta este valoarea implicită.

Suportul pentru comprimare este în prezent experimental. În cazul în care este activat, vă rugăm să raportați orice eroare la „bug-wget@gnu.org”.

Specifică numărul maxim de redirecționări care trebuie urmate pentru o resursă. Valoarea implicită este 20, care este de obicei mult mai mult decât este necesar. Cu toate acestea, în acele ocazii în care doriți să permiteți mai multe (sau mai puține), aceasta este opțiunea care trebuie utilizată.
Specifică numele de utilizator utilizator și parola parolă pentru autentificarea pe un server proxy. wget le va codifica folosind schema de autentificare „basic”.

Considerațiile de securitate similare cu cele din cazul --http-password se aplică și aici.

Include antetul „Referer: url” în cererea HTTP. Util pentru recuperarea documentelor cu procesare pe server care presupun că acestea sunt întotdeauna recuperate de către navigatoarele web interactive și ies corect doar atunci când Referer este definit la una dintre paginile care indică spre ele.
Salvează antetele trimise de serverul HTTP în fișier, înaintea conținutului propriu-zis, cu o linie goală ca separator.
Se identifică ca șir-agent față de serverul HTTP.

Protocolul HTTP permite clienților să se identifice cu ajutorul unui câmp de antet „User-Agent”. Acest lucru permite distingerea software-ului WWW, de obicei în scopuri statistice sau pentru urmărirea încălcărilor de protocol. wget se identifică în mod normal ca Wget/versiune, versiune fiind numărul versiunii curente a wget.

Cu toate acestea, se știe că unele siteuri au impus politica de adaptare a rezultatului în funcție de informațiile furnizate de „User-Agent”. Deși, în teorie, nu este o idee atât de rea, aceasta a fost abuzată de servere care au refuzat informații pentru alți clienți decât (istoric) Netscape sau, mai frecvent, Microsoft Internet Explorer. Această opțiune vă permite să modificați linia „User-Agent” emisă de wget. Utilizarea acestei opțiuni este descurajată, cu excepția cazului în care știți cu adevărat ce faceți.

Specificarea unui agent utilizator gol cu --user-agent="" îi indică lui wget să nu trimită antetul „User-Agent” în cererile HTTP.

Utilizează POST ca metodă pentru toate cererile HTTP și trimite datele specificate în corpul cererii. --post-data trimite șiruri ca date, în timp ce --post-file trimite conținutul lui fișier. În afară de aceasta, ele funcționează exact în același mod. În special, ambele așteaptă un conținut de forma „cheie1=valoare1&key2=valoare2”, cu codificare procentuală pentru caracterele speciale; singura diferență este că una dintre ele așteaptă conținutul ca parametru de linie de comandă, iar cealaltă acceptă conținutul dintr-un fișier. În special, --post-file nu este pentru transmiterea de fișiere ca atașamente la formulare: acestea trebuie să apară ca date „cheie=valoare” (cu codificarea procentuală corespunzătoare), la fel ca orice altceva. wget nu acceptă în prezent „multipart/form-data” pentru transmiterea de date POST; doar „application/x-www-form-urlencoded”. Trebuie specificată numai una dintre opțiunile --post-data și --post-file.

Vă rugăm să rețineți că wget nu solicită ca respectivul conținut să fie de forma "cheie1=valoare1&cheie2=valoare2" și nici nu testează acest lucru. wget va transmite pur și simplu orice date care îi sunt furnizate. Cu toate acestea, majoritatea serverelor se așteaptă ca datele POST să fie în formatul de mai sus atunci când procesează formulare HTML.

Când se trimite o cerere POST utilizând opțiunea --post-file, wget tratează fișierul ca pe un fișier binar și va trimite fiecare caracter din cererea POST fără a elimina caracterele de linie nouă sau salt de pagină. Orice alte caractere de control din text vor fi, de asemenea, trimise ca atare în cererea POST.

Vă rugăm să rețineți că wget trebuie să cunoască în prealabil dimensiunea datelor POST. Prin urmare, argumentul pentru „-post-file” trebuie să fie un fișier obișnuit; specificarea unei FIFO (conducte cu nume) sau a ceva precum /dev/stdin nu va funcționa. Nu este foarte clar cum se poate evita această limitare inerentă la HTTP/1.0. Deși HTTP/1.1 introduce transferul chunked (în bucăți) care nu necesită cunoașterea în avans a lungimii cererii, un client nu poate utiliza transferul în bucăți decât dacă știe că vorbește cu un server HTTP/1.1. Și nu poate ști acest lucru până când nu primește un răspuns, care la rândul său necesită ca cererea să fi fost finalizată - o problemă de tipul „oul și găina”.

Notă: Începând cu versiunea 1.15, în cazul în care wget este redirecționat după ce cererea POST este finalizată, comportamentul său va depinde de codul de răspuns returnat de server. În cazul unei redirecționări 301 Moved Permanently (mutat permanent), 302 Moved Temporarily (mutat temporar) sau 307 Temporary Redirect (redirecționare temporară), wget va continua, în conformitate cu RFC2616, să trimită o cerere POST. În cazul în care un server dorește ca clientul să schimbe metoda de solicitare la redirecționare, acesta trebuie să trimită un cod de răspuns 303. A se vedea secțiunea „Alt cod de răspuns”.

Acest exemplu arată cum să vă conectați la un server folosind POST și apoi să descărcați paginile dorite, probabil accesibile doar utilizatorilor autorizați:

 # Se conectează la server. Acest lucru se poate face doar o singură
dată.  wget --save-cookies cookies.txt \  --post-data
'user=foo&password=bar' \  http://example.com/auth.php    #
Acum ia pagina sau paginile care ne interesează.  wget --load-cookies
cookies.txt \  -p http://example.com/interesting/article.php

Dacă serverul utilizează cookie-uri de sesiune pentru a urmări autentificarea utilizatorului, cele de mai sus nu vor funcționa, deoarece --save-cookies nu le va salva (și nici navigatoarele nu le vor salva), iar fișierul cookies.txt va fi gol. În acest caz, utilizați --keep-session-cookies împreună cu --save-cookies pentru a forța salvarea cookie-urilor de sesiune.

În scopul scriptării RESTful, wget permite trimiterea altor metode HTTP fără a fi nevoie să le definiți în mod explicit folosind --header=linie-antet. wget va utiliza orice șir de caractere care îi este transmis după --method ca metodă HTTP către server.
Trebuie să fie definită atunci când este necesar să se trimită date suplimentare către server împreună cu metoda specificată cu ajutorul opțiunii --method. --body-data trimite șiruri ca date, în timp ce --body-file trimite conținutul lui fișier. În afară de aceasta, ele funcționează exact în același mod.

În prezent, opțiunea --body-file nu este pentru transmiterea fișierelor ca un întreg. wget nu acceptă în prezent „multipart/form-data” pentru transmiterea de date; doar „application/x-www-form-urlencoded”. În viitor, acest lucru poate fi modificat astfel încât wget să trimită --body-file ca fișier complet, în loc să trimită conținutul său către server. Vă rugăm să fiți conștienți de faptul că wget trebuie să cunoască în prealabil conținutul datelor BODY și, prin urmare, argumentul pentru --body-file trebuie să fie un fișier obișnuit. Pentru o explicație mai detaliată, consultați --post-file. Trebuie specificată doar una dintre opțiunile --body-data și --body-file.

În cazul în care wget este redirecționat după ce cererea este finalizată, wget va suspenda metoda curentă și va trimite o cerere GET până la finalizarea redirecționării. Acest lucru este valabil pentru toate codurile de răspuns de redirecționare, cu excepția 307 Temporary Redirect (Redirecționare temporară), care este utilizat pentru a specifica în mod explicit că metoda de solicitare nu trebuie să se schimbe. O altă excepție este atunci când metoda este stabilită „POST”, caz în care se respectă regulile de redirecționare specificate la --post-data.

Dacă este stabilită la «on», este activat suportul experimental (nu este complet funcțional) pentru antetele „Content-Disposition”. Acest lucru poate duce în prezent la mai multe drumuri dus-întors către server pentru o cerere „HEAD” și se știe că suferă de câteva erori, motiv pentru care nu este activat în mod implicit.

Această opțiune este utilă pentru unele programe CGI de descărcare de fișiere care utilizează antetele „Content-Disposition” pentru a descrie numele unui fișier descărcat.

Când este combinată cu opțiunile --metalink-over-http și --trust-server-names, un fișier Content-Type: application/metalink4+xml este denumit utilizând câmpul de nume de fișier „Content-Disposition”, dacă este disponibil.

Dacă această opțiune este stabilită la «on», wget nu va sări peste conținut atunci când serverul răspunde cu un cod de stare http care indică o eroare.
Dacă este definită, la o redirecționare, numele fișierului local se va baza pe adresa URL de redirecționare. În mod implicit, numele fișierului local se bazează pe adresa URL originală. În cazul recuperării recursive, acest lucru poate fi util, deoarece în multe situri web, adresele URL redirecționate corespund unei structuri de fișiere subiacente, în timp ce adresele URL de legătură nu corespund.
Dacă se specifică această opțiune, wget va trimite informații de autentificare HTTP de bază (nume de utilizator și parolă în text simplu) pentru toate solicitările, la fel cum Wget 1.10.2 și versiunile anterioare făceau în mod implicit.

Utilizarea acestei opțiuni nu este recomandată și este destinată doar pentru a permite utilizarea unor servere obscure, care nu trimit niciodată provocări de autentificare HTTP, dar acceptă informații de autentificare nesolicitate, adică, în plus față de autentificarea bazată pe formular.

Consideră erorile de gazdă, cum ar fi „Temporary failure in name resolution” (Eșec temporar în rezolvarea numelui), ca fiind erori nefatale, tranzitorii.
Consideră codurile de răspuns HTTP date ca fiind erori non-fatale, tranzitorii. Furnizează ca argument o listă de coduri de răspuns HTTP de 3 cifre, separate prin virgule. Util pentru a rezolva circumstanțe speciale în care sunt necesare încercări repetate, dar serverul răspunde cu un cod de eroare care, în mod normal, nu este încercat de wget. Astfel de erori pot fi 503 („Service Unavailable”, serviciu nedisponibil) și 429 („Too Many Requests”, prea multe cereri). Reîncercările activate de această opțiune sunt efectuate sub rezerva limitărilor normale de timp și număr de încercări ale wget.

Utilizarea acestei opțiuni este destinată doar pentru cazuri speciale de utilizare și, în general, nu este recomandată, deoarece poate forța reîncercări chiar și în cazurile în care serverul încearcă de fapt să își reducă sarcina. Vă rugăm să o utilizați cu înțelepciune și numai dacă știți ce faceți.

Opțiuni HTTPS (SSL/TLS)

Pentru a asigura suportul pentru descărcări HTTP (HTTPS) criptate, wget trebuie compilat cu o bibliotecă SSL externă. Cea implicită actuală este GnuTLS. În plus, wget acceptă și HSTS (HTTP Strict Transport Security). Dacă wget este compilat fără suport SSL, niciuna dintre aceste opțiuni nu este disponibilă.

Selectează protocolul securizat care urmează să fie utilizat. Valorile posibile sunt auto, SSLv2, SSLv3, TLSv1, TLSv1_1, TLSv1_2, TLSv1_3 și PFS. În cazul în care se utilizează auto, biblioteca SSL are libertatea de a alege automat protocolul adecvat, ceea ce se realizează prin trimiterea unui salut TLSv1. Aceasta este valoarea implicită.

Specificarea SSLv2, SSLv3, TLSv1, TLSv1_1, TLSv1_2 sau TLSv1_3 forțează utilizarea protocolului corespunzător. Acest lucru este util atunci când se vorbește cu implementări de servere SSL vechi și cu erori care fac dificilă alegerea versiunii corecte de protocol de către biblioteca SSL de bază. Din fericire, astfel de servere sunt destul de rare.

Specificarea PFS impune utilizarea așa-numitelor suite de coduri „Perfect Forward Security”. Pe scurt, PFS adaugă securitate prin crearea unei chei unice pentru fiecare conexiune SSL. Aceasta are un impact ceva mai mare asupra CPU-ului clientului și serverului. Utilizăm cifrări cunoscute ca fiind sigure (de exemplu, fără MD4) și protocolul TLS. De asemenea, acest mod exclude în mod explicit metodele de schimb de chei non-PFS, cum ar fi RSA.

În modul recursiv, sunt urmate numai legăturile HTTPS.
Definește șirul listei de cifruri. De obicei, acest șir stabilește suitele de cifrare și alte opțiuni SSL/TLS pe care utilizatorul dorește să le folosească, într-o anumită ordine de preferință (GnuTLS îl numește „șir de prioritate”). Acest șir va fi transmis textual motorului SSL/TLS (OpenSSL sau GnuTLS) și, prin urmare, formatul și sintaxa sa depind de acesta. wget nu îl va prelucra sau manipula în niciun fel. Consultați documentația OpenSSL sau GnuTLS pentru mai multe informații.
Nu verifică certificatul serverului în raport cu autoritățile de certificare disponibile. De asemenea, nu se solicită ca numele gazdei URL să corespundă cu numele comun prezentat de certificat.

Începând cu Wget 1.10, opțiunea implicită este de a verifica certificatul serverului în raport cu autoritățile de certificare recunoscute, întrerupând negocierea SSL și întrerupând descărcarea dacă verificarea eșuează. Deși acest lucru oferă descărcări mai sigure, rupe interoperabilitatea cu unele situri care funcționau cu versiunile anterioare ale wget, în special cele care utilizează certificate auto-semnate, expirate sau nevalide în alt mod. Această opțiune forțează un mod de operare „nesigur” care transformă erorile de verificare a certificatelor în avertismente și vă permite să continuați.

Dacă întâmpinați erori de „verificare a certificatului” sau erori care spun că „numele comun nu corespunde cu numele de gazdă solicitat” puteți utiliza această opțiune pentru a ocoli verificarea și a continua descărcarea. Utilizați această opțiune numai dacă sunteți convins de autenticitatea sitului sau dacă nu vă pasă de validitatea certificatului acestuia. Este aproape întotdeauna o idee proastă să nu verificați certificatele atunci când transmiteți date confidențiale sau importante. Pentru certificatele interne/auto-semnate, ar trebui să descărcați certificatul și să îl verificați în loc să forțați acest mod nesigur. Dacă sunteți foarte sigur că nu doriți nicio verificare a certificatului, puteți specifica „--check-certificate=quiet” pentru a-i spune lui wget să nu afișeze niciun avertisment cu privire la certificatele nevalide, deși în majoritatea cazurilor acesta este un lucru greșit de făcut.

Utilizează certificatul clientului stocat în fișier. Acest lucru este necesar pentru serverele care sunt configurate să solicite certificate de la clienții care se conectează la ele. În mod normal, un certificat nu este necesar și acest fanion este opțional.
Specifică tipul certificatului clientului. Valorile legale sunt PEM (asumat implicit) și DER, cunoscut și ca ASN1.
Citește cheia privată din fișier. Acest lucru vă permite să furnizați cheia privată într-un fișier separat de certificat.
Specifică tipul cheii private. Valorile acceptate sunt PEM (valoarea implicită) și DER.
Utilizează fișier ca fișier cu pachetul de certificate ale autorităților de certificare („CA”) pentru a verifica omologii. Certificatele trebuie să fie în format PEM.

Fără această opțiune, wget caută certificate CA în locațiile specificate de sistem, alese în momentul instalării OpenSSL.

Specifică directorul care conține certificate CA în format PEM. Fiecare fișier conține un certificat CA, iar numele fișierului se bazează pe o valoare de sumă de control (hash) derivată din certificat. Acest lucru se realizează prin prelucrarea unui director de certificate cu ajutorul instrumentului «c_rehash» furnizat cu OpenSSL. Utilizarea opțiunii --ca-directory este mai eficientă decât utilizarea opțiunii --ca-certificate atunci când sunt instalate multe certificate, deoarece îi permite lui wget să obțină certificate la cerere.

Fără această opțiune, wget caută certificate CA în locațiile specificate de sistem, alese în momentul instalării OpenSSL.

Specifică un fișier CRL în fișier. Acesta este necesar pentru certificatele care au fost revocate de către autoritățile de certificare.
Îi indică lui wget să utilizeze fișierul cu cheia publică specificată (sau sumele de control „hash”) pentru a verifica omologul. Acesta poate fi o rută către un fișier care conține o singură cheie publică în format PEM sau DER sau orice număr de sume de control sha256 codificate în baza64 precedate de „sha256” și separate prin „;”

La negocierea unei conexiuni TLS sau SSL, serverul trimite un certificat care indică identitatea sa. Din acest certificat se extrage o cheie publică, iar dacă aceasta nu se potrivește exact cu cheia (cheile) publică (publice) furnizată (furnizate) pentru această opțiune, wget va întrerupe conexiunea înainte de a trimite sau primi date.

[Numai OpenSSL și LibreSSL] Utilizați fișier ca sursă de date aleatorii pentru alimentarea generatorului de numere pseudoaleatorii pe sistemele fără /dev/urandom.

Pe astfel de sisteme, biblioteca SSL are nevoie de o sursă externă de date aleatorii pentru a se inițializa. Datele aleatorii pot fi furniza de EGD (a se vedea opțiunea --egd-file mai jos) sau citite dintr-o sursă externă specificată de utilizator. Dacă această opțiune nu este specificată, wget caută date aleatorii în $RANDFILE sau, dacă aceasta nu este definită, în $HOME/.rnd.

Dacă primiți eroarea „Could not seed OpenSSL PRNG; disabling SSL.” (Nu s-a putut însămânța PRNG OpenSSL; se dezactivează SSL.), ar trebui să furnizați date aleatorii folosind unele dintre metodele descrise mai sus.

[Numai OpenSSL] Utilizează fișier ca soclu EGD. EGD vine de la Entropy Gathering Daemon (Demon de colectare a entropiei), un program din spațiul utilizatorului care colectează date din diverse surse imprevizibile ale sistemului și le pune la dispoziția altor programe care ar putea avea nevoie de ele. Programele de criptare, cum ar fi biblioteca SSL, au nevoie de surse de date aleatorii care nu se repetă pentru a însămânța generatorul de numere aleatorii utilizat pentru a produce chei criptografice puternice.

OpenSSL permite utilizatorului să își specifice propria sursă de entropie folosind variabila de mediu „RAND_FILE”. Dacă această variabilă nu este definită sau dacă fișierul specificat nu produce suficiente date aleatorii, OpenSSL va citi date aleatorii din soclul EGD specificat folosind această opțiune.

Dacă această opțiune nu este specificată (și nu este utilizată comanda de pornire echivalentă), EGD nu este contactat niciodată. EGD nu este necesar pe sistemele Unix moderne care oferă suport pentru /dev/urandom.

wget acceptă HSTS (HTTP Strict Transport Security, RFC 6797) în mod implicit. Utilizați --no-hsts pentru ca wget să acționeze ca un agent de utilizator (”User agent”: UA) care nu respectă HSTS. Ca urmare, wget va ignora toate antetele „Strict-Transport-Security”' și nu va aplica nicio politică HSTS existentă.
În mod implicit, wget își stochează baza de date HSTS în ~/.wget-hsts. Puteți utiliza --hsts-file pentru a trece peste acest lucru. wget va utiliza fișierul furnizat ca bază de date HSTS. Acest fișier trebuie să fie conform cu formatul corect al bazei de date HSTS utilizat de wget. Dacă wget nu poate analiza fișierul furnizat, comportamentul este nu este specificat.

Baza de date HSTS a wget este un fișier text simplu. Fiecare linie conține o intrare HSTS (adică un sit care a emis un antet „Strict-Transport-Security” și care, prin urmare, a specificat o politică HSTS concretă care urmează să fie aplicată). Liniile care încep cu un simbol („#”)) sunt ignorate de către wget. Vă rugăm să rețineți că, în ciuda acestei facilități de citire de către om, modificarea manuală a bazei de date HSTS nu este, în general, o idee bună.

O linie de intrare HSTS constă din mai multe câmpuri separate prin unul sau mai multe spații albe:

"<hostname> SP [<port>] SP <include subdomains> SP <created> SP <max-age>"

Câmpurile hostname și port indică numele de gazdă și portul la care se aplică politica HSTS dată. Câmpul port poate fi zero și va fi, în majoritatea cazurilor. Aceasta înseamnă că numărul portului nu va fi luat în considerare atunci când se decide dacă o astfel de politică HSTS ar trebui aplicată unei anumite cereri (va fi evaluat doar numele de gazdă). Atunci când port este diferit de zero, atât numele de gazdă țintă, cât și portul vor fi evaluate, iar politica HSTS va fi aplicată numai dacă ambele corespund. Această caracteristică a fost inclusă numai în scopuri de testare/dezvoltare. Suita de testare a wget (în testenv/) creează baze de date HSTS cu porturi explicite cu scopul de a asigura comportamentul corect al wget. Aplicarea politicilor HSTS la alte porturi decât cele implicite este descurajată de RFC 6797 (a se vedea apendicele B „Differences between HSTS Policy and Same-Origin Policy”). Prin urmare, această funcționalitate nu ar trebui utilizată în mediile de producție, iar port va fi de obicei zero. Ultimele trei câmpuri fac ceea ce se așteaptă de la ele. Câmpul include_subdomains poate fi 1 sau 0 și indică dacă subdomeniile domeniului țintă ar trebui să facă și ele parte din politica HSTS dată. Câmpurile created și max-age conțin valorile temporale ale momentului în care a fost creată o astfel de intrare (văzută prima dată de wget) și valoarea „max-age” definită de HSTS, care stabilește cât timp ar trebui să rămână activă politica HSTS respectivă, măsurată în secunde scurse de la momentul stocat în created. Odată ce acest timp a trecut, politica HSTS respectivă nu va mai fi valabilă și va fi în cele din urmă eliminată din baza de date.

Dacă vă furnizați propria bază de date HSTS prin --hsts-file, trebuie să știți că wget poate modifica fișierul furnizat în cazul în care apare vreo schimbare între politicile HSTS solicitate de serverele de la distanță și cele din fișier. Când wget iese, actualizează efectiv baza de date HSTS prin rescrierea fișierului bazei de date cu noile intrări.

Dacă fișierul furnizat nu există, wget va crea unul. Acest fișier va conține noile intrări HSTS. Dacă nu a fost generată nicio intrare HSTS (niciun antet „Strict-Transport-Security” nu a fost trimis de niciunul dintre servere), atunci nu va fi creat niciun fișier, nici măcar unul gol. Acest comportament se aplică și fișierului implicit al bazei de date (~/.wget-hsts): acesta nu va fi creat până când un server nu aplică o politică HSTS.

Se are grijă să nu se anuleze eventualele modificări efectuate de alte procese wget în același timp asupra bazei de date HSTS. Înainte de a transfera intrările HSTS actualizate în fișier, wget îl va citi din nou și va fuziona modificările.

Utilizarea unei baze de date HSTS personalizate și/sau modificarea uneia existente este descurajată. Pentru mai multe informații despre potențialele amenințări la adresa securității care decurg dintr-o astfel de practică, consultați secțiunea 14 „Security Considerations” din RFC 6797, în special secțiunea 14.9 „Creative Manipulation of HSTS Policy Store”.

Utilizează fișier ca fișier WARC de destinație.
Inserează șirul într-o înregistrare warcinfo.
Stabilește dimensiunea maximă a fișierelor WARC la dimensiune.
Scrie fișierele index CDX.
Nu stochează înregistrările listate în acest fișier CDX.
Nu comprimă fișierele WARC cu GZIP.
Nu calculează sumele de control SHA1.
Nu stochează fișierul de jurnalizare într-o înregistrare WARC.
Specifică locația pentru fișierele temporare create de scriitorul WARC.

Opțiuni FTP

Specifică numele de utilizator utilizator și parola parolă pe un server FTP. Fără această opțiune sau fără opțiunea de pornire corespondentă, parola implicită este -wget@, utilizată în mod normal pentru FTP anonim.

O altă modalitate de a specifica numele de utilizator și parola este chiar în URL. Oricare dintre aceste metode dezvăluie parola oricărei persoane care se obosește să ruleze «ps». Pentru a preveni vizualizarea parolelor, stocați-le în .wgetrc sau .netrc și asigurați-vă că protejați aceste fișiere de alți utilizatori cu «chmod». Dacă parolele sunt foarte importante, nu le lăsați nici în aceste fișiere - editați fișierele și ștergeți-le după ce wget a început descărcarea.

Nu elimină fișierele temporare .listing generate de extragerile FTP. În mod normal, aceste fișiere conțin listele brute de directoare primite de la serverele FTP. Neeliminarea lor poate fi utilă în scopuri de depanare sau atunci când doriți să puteți verifica cu ușurință conținutul directoarelor serverului de la distanță (de exemplu, pentru a verifica dacă o oglindă pe care o executați este completă).

Rețineți că, deși wget scrie într-un nume de fișier cunoscut pentru acest fișier, aceasta nu este o breșă de securitate în scenariul în care un utilizator face din .listing o legătură simbolică către /etc/passwd sau ceva asemănător și cere ca „root” să ruleze wget în directorul său. În funcție de opțiunile utilizate, fie wget va refuza să scrie în .listing, făcând ca operația de globalizare/recursiune/marcaj-temporal să eșueze, fie legătura simbolică va fi ștearsă și înlocuită cu fișierul .listing real, fie lista va fi scrisă într-un fișier .listing.număr.

Chiar dacă această situație nu este o problemă, „root” nu ar trebui să ruleze niciodată wget în directorul unui utilizator care nu este de încredere. Un utilizator ar putea face ceva la fel de simplu ca legarea index.html la /etc/passwd și să ceară ca „root\[u201D] să ruleze wget cu -N sau -r astfel încât fișierul să fie suprascris.

Dezactivează globalizarea FTP. Globalizarea se referă la utilizarea caracterelor speciale de tip shell (caractere joker), cum ar fi *, ?, [ și ] pentru a extrage mai multe fișiere din același director simultan, cum ar fi: 
wget ftp://gnjilux.srk.fer.hr/*.msg

În mod implicit, globalizarea va fi activată dacă adresa URL conține un caracter de globalizare. Această opțiune poate fi utilizată pentru activarea sau dezactivarea permanentă a globalizării.

Este posibil să fie necesar să puneți între ghilimele adresa URL pentru a o proteja de extinderea de către shell. Globalizarea face ca wget să caute o listă de directoare, care este specifică sistemului. Acesta este motivul pentru care funcționează în prezent numai cu serverele FTP Unix (și cele care emulează ieșirea «ls» Unix).

Dezactivează utilizarea modului de transfer FTP pasiv. FTP pasiv impune ca clientul să se conecteze la server pentru a stabili conexiunea de date și nu invers.

Dacă mașina este conectată direct la internet, atât FTP pasiv, cât și FTP activ ar trebui să funcționeze la fel de bine. În majoritatea configurațiilor cu paravan de protecție și NAT, FTP pasiv are mai multe șanse să funcționeze. Cu toate acestea, în unele configurații rare de paravan de protecție, FTP activ funcționează atunci când FTP pasiv nu funcționează. Dacă bănuiți că acesta este cazul, utilizați această opțiune sau configurați „passive_ftp=off” în fișierul de inițiere (init).

Păstrează permisiunile fișierului de la distanță în loc de permisiunile stabilite de umask.
În mod implicit, atunci când se recuperează directoare FTP recursiv și se întâlnește o legătură simbolică, legătura simbolică este traversată și fișierele indicate sunt recuperate. În prezent, wget nu traversează legăturile simbolice către directoare pentru a le descărca recursiv, deși această caracteristică poate fi adăugată în viitor.

Atunci când se specifică --retr-symlinks=no, fișierul legat nu este descărcat. În schimb, este creată o legătură simbolică corespunzătoare pe sistemul de fișiere local. Fișierul indicat nu va fi recuperat decât dacă această recuperare recursivă l-ar fi întâlnit separat și l-ar fi descărcat oricum. Această opțiune prezintă un risc de securitate în cazul în care un server FTP rău intenționat poate determina ca wget să scrie în fișiere din afara directoarelor vizate printr-un fișier „.LISTING” special creat.

Rețineți că atunci când se recuperează un fișier (nu un director) pentru că a fost specificat în linia de comandă, mai degrabă decât pentru că a fost apelat, această opțiune nu are niciun efect. Legăturile simbolice sunt întotdeauna traversate în acest caz.

Opțiuni FTPS

Această opțiune îi transmite lui wget să utilizeze FTPS implicit. FTPS implicit constă în inițializarea SSL/TLS chiar de la începutul conexiunii de control. Această opțiune nu trimite o comandă „AUTH TLS”: presupune că serverul înțelege FTPS și începe direct o conexiune SSL/TLS. Dacă încercarea are succes, sesiunea continuă la fel ca FTPS obișnuit („PBSZ” și „PROT” sunt trimise, etc.). FTPS implicit nu mai este o cerință pentru implementările FTPS și, prin urmare, este posibil ca multe servere să nu îl accepte. Dacă se trece --ftps-implicit și nu se specifică niciun număr de port explicit, se va utiliza portul implicit pentru FTPS implicit, 990, în locul portului implicit pentru FTPS „normal” (explicit) care este același cu cel pentru FTP, 21.
Nu reia sesiunea SSL/TLS din canalul de date. Atunci când pornește o conexiune de date, wget încearcă să reia sesiunea SSL/TLS pornită anterior în conexiunea de control. Reluarea sesiunii SSL/TLS evită efectuarea unei negocieri complet nouă prin reutilizarea parametrilor SSL/TLS ai unei sesiuni anterioare. De obicei, serverele FTPS doresc acest lucru, astfel încât wget face acest lucru în mod implicit. Cu toate acestea, în circumstanțe rare, s-ar putea dori începerea unei sesiuni SSL/TLS complet noi în fiecare conexiune de date. Acesta este scopul opțiunii --no-ftps-resume-ssl.
Toate conexiunile de date vor fi în text simplu. Numai conexiunea de control va fi sub SSL/TLS. wget va trimite o comandă „PROT C” pentru a realiza acest lucru, care trebuie aprobată de server.
Revine la FTP dacă FTPS nu este acceptat de serverul țintă. Din motive de securitate, această opțiune nu este declarată în mod implicit. Comportamentul implicit este de a ieși cu o eroare. Dacă un server nu răspunde cu succes la comanda inițială „AUTH TLS” sau, în cazul FTPS implicit, dacă încercarea inițială de conexiune SSL/TLS este respinsă, se consideră că serverul respectiv nu acceptă FTPS.

Opțiuni reîncercare recursivă

Activează reîncercarea recursivă a descărcării. Valoarea maximă implicită a adâncimii de descărcare este 5.
Stabilește numărul maxim de subdirectoare în care wget va căuta recursiv la adâncimea. Pentru a preveni descărcarea accidentală a unor situri web foarte mari atunci când se utilizează recursiunea, aceasta este limitată implicit la o adâncime de 5, adică va parcurge cel mult 5 directoare în adâncime pornind de la adresa URL furnizată. Definiți -l 0 sau -l inf pentru o adâncime de recursiune infinită. 
wget -r -l 0 http://<sit>/1.html

În mod ideal, ne-am aștepta ca aceasta să descarce doar 1.html. dar, din păcate, nu este cazul, deoarece -l 0 este echivalent cu -l inf - adică, recursiune infinită. Pentru a descărca o singură pagină HTML (sau o mână de pagini), specificați-le pe toate în linia de comandă și lăsați deoparte -r și -l. Pentru a descărca elementele esențiale pentru vizualizarea unei singure pagini HTML, consultați opțiunea --page-requisites.

Această opțiune îi indică lui wget să șteargă fiecare fișier pe care îl descarcă, după ce a făcut acest lucru. Este utilă pentru preluarea prealabilă a paginilor populare prin intermediul unui proxy, de exemplu: 
wget -r -nd --delete-after http://whatever.com/~popular/page/

Opțiunea -r este pentru recuperarea recursivă, iar -nd pentru a nu crea directoare.

Rețineți că --delete-after șterge fișierele de pe mașina locală. Aceasta nu emite comanda DELE către siturile FTP de la distanță, de exemplu. De asemenea, rețineți că atunci când se specifică opțiunea --delete-after, opțiunea --convert-links este ignorată, astfel încât fișierele .orig pur și simplu nu sunt create în primul rând.

După finalizarea descărcării, convertește legăturile din document pentru a le face adecvate pentru vizualizarea locală. Acest lucru afectează nu numai hiperlegăturile vizibile, ci și orice parte a documentului care trimite la conținut extern, cum ar fi imagini încorporate, legături către foi de stil, hiperlegăturile către conținut non-HTML etc.

Fiecare legătură va fi modificată în unul dintre cele două moduri:

  • Legăturile către fișierele care au fost descărcate de wget vor fi modificate pentru a se referi la fișierul către care indică ca o legătură relativă.

    Exemplu: dacă fișierul descărcat /foo/doc.html are legătură cu /bar/img.gif, de asemenea descărcat, atunci legătura din doc.html va fi modificată pentru a indica către ../bar/img.gif. Acest tip de transformare funcționează fiabil pentru combinații arbitrare de directoare.

  • Legăturile către fișierele care nu au fost descărcate de wget vor fi modificate pentru a include numele gazdei și ruta absolută a locației către care indică.

    Exemplu: dacă fișierul descărcat /foo/doc.html trimite la /bar/img.gif (sau la ../bar/img.gif), atunci legătura din doc.html va fi modificată pentru a trimite la http://hostname/bar/img.gif.

Din acest motiv, navigarea locală funcționează fiabil: dacă un fișier vinculat (către care se indică) a fost descărcat, legătura se va referi la numele său local; dacă nu a fost descărcat, legătura se va referi la adresa sa completă de internet, în loc să prezinte o legătură întreruptă. Faptul că legăturile anterioare sunt convertite în legături relative asigură faptul că puteți muta ierarhia descărcată într-un alt director.

Rețineți că numai la încheierea descărcării wget poate ști ce legături au fost descărcate. Din această cauză, activitatea efectuată de -k va fi realizată la sfârșitul tuturor descărcărilor.

Această opțiune convertește numai partea de nume de fișier a adreselor URL, lăsând restul adresei URL neatinsă. Această parte a numelui de fișier este uneori denumită „nume de bază”, deși evităm acest termen aici pentru a nu crea confuzii.

Funcționează deosebit de bine în combinație cu --adjust-extension, deși această asociere nu este impusă. Se dovedește utilă pentru popularea cache-lor Internet cu fișiere descărcate de la diferite gazde.

Exemplu: dacă o legătură trimite la //foo.com/bar.cgi?xyz cu --adjust-extension declarată și destinația sa locală este ./foo.com/bar.cgi?xyz.css, atunci legătura va fi convertită în //foo.com/bar.cgi?xyz.css. Observați că numai partea cu numele fișierului a fost modificată. Restul adresei URL a fost lăsat neatins, inclusiv ruta netă („//”') care altfel ar fi prelucrată de wget și convertită în schema efectivă (adică „http://”).

Atunci când convertește un fișier, face o copie de rezervă a versiunii originale cu un sufix .orig. Afectează comportamentul opțiunii -N.
Activează opțiunile potrivite pentru oglindire. Această opțiune activează recursivitatea și marcarea timpului, stabilește adâncimea de recursivitate infinită și păstrează listele de directoare FTP. În prezent, este echivalentă cu -r -N -l inf --no-remove-listing.
Această opțiune face ca wget să descarce toate fișierele care sunt necesare pentru a afișa corect o anumită pagină HTML. Aceasta include elemente precum imagini inserate, sunete și foi de stil asociate.

În mod normal, atunci când se descarcă o singură pagină HTML, nu sunt descărcate toate documentele necesare pentru afișarea corectă a acesteia. Utilizarea opțiunii -r împreună cu opțiunea -l poate ajuta, dar deoarece wget nu face în mod normal distincție între documentele externe și cele incluse, rămânem în general cu „documente frunză” cărora le lipsesc elementele necesare.

De exemplu, să spunem că documentul 1.html conține o etichetă „<IMG>” care face referire la 1.gif și o etichetă „<A>” care trimite la documentul extern 2.html. Să spunem că 2.html este similar, dar că imaginea sa este 2.gif și se leagă de 3.html. Să spunem că acest lucru continuă până la un număr arbitrar de mare.

Dacă cineva execută comanda:

wget -r -l 2 http://<sit>/1.html

atunci 1.html, 1.gif, 2.html, 2.gif și 3.html vor fi descărcate. După cum puteți vedea, 3.html nu are 3.gif necesar, deoarece wget numără pur și simplu numărul de salturi (până la 2) de la 1.html pentru a determina unde să oprească recursiunea. În schimb, cu această comandă:

wget -r -l 2 -p http://<sit>/1.html

vor fi descărcate toate fișierele de mai sus și imaginea 3.gif cerută de 3.html. În mod similar,

wget -r -l 1 -p http://<sit>/1.html

va face ca 1.html, 1.gif, 2.html și 2.gif să fie descărcate. S-ar putea crede că:

wget -r -l 0 -p http://<sit>/1.html

ar descărca doar 1.html și 1.gif, dar, din păcate, acesta nu este cazul, deoarece -l 0 este echivalent cu -l inf - adică, recursiune infinită. Pentru a descărca o singură pagină HTML (sau o mână de pagini HTML, toate specificate în linia de comandă sau într-un fișier de intrare cu adrese URL ca argument al opțiunii -i) și cerințele acesteia (sau ale acestora), este suficient să renunțați la -r și -l:

wget -p http://<sit>/1.html

Rețineți că wget se va comporta ca și cum -r ar fi fost specificată, dar vor fi descărcate numai pagina respectivă și cerințele sale. Legăturile din pagina respectivă către documente externe nu vor fi urmărite. De fapt, pentru a descărca o singură pagină și toate cerințele sale (chiar dacă acestea există pe situri web separate) și pentru a se asigura că lotul se afișează corect la nivel local, acestui autor îi place să utilizeze câteva opțiuni în plus față de -p:

wget -E -H -k -K -p http://<sit>/<document>

Pentru a încheia acest subiect, merită să știți că ideea lui wget de legătură externă a unui document este orice adresă URL specificată într-o etichetă „<A>”, o etichetă „<AREA>”, sau o etichetă „<LINK>” alta decât „<LINK REL="stylesheet">”.

Activează analizarea strictă a comentariilor HTML. În mod implicit, comentariile se termină la prima apariție a lui -->.

Conform specificațiilor, comentariile HTML sunt exprimate ca declarații SGML. Declarația este un marcaj special care începe cu <! și se termină cu >, cum ar fi <!DOCTYPE ...>, care poate conține comentarii între o pereche de delimitatori --. Comentariile HTML sunt „declarații goale”, declarații SGML fără niciun text non-comentariu. Prin urmare, <!--foo--> este un comentariu valid, la fel și <!--unu-- --doi-->, dar <!--1--2--> nu este.

Pe de altă parte, majoritatea celor ce scriu pagini HTML nu percep comentariile ca fiind altceva decât text delimitat cu <!-- și -->, ceea ce nu este chiar același lucru. De exemplu, ceva de genul <!------------> funcționează ca un comentariu valid atât timp cât numărul de liniuțe este multiplu de patru (!). În caz contrar, comentariul durează tehnic până la următorul --, care poate fi la celălalt capăt al documentului. Din această cauză, mulți navigatori web populari ignoră complet specificația și implementează ceea ce utilizatorii se așteaptă: comentarii delimitate cu <!-- și -->.

Până la versiunea 1.9, wget a interpretat comentariile în mod strict, ceea ce a dus la lipsa legăturilor în multe pagini web care se afișau bine în navigatori, dar aveau ghinionul de a conține comentarii neconforme. Începând cu versiunea 1.9, wget a intrat în rândul clienților care implementează comentarii „naive”, terminând fiecare comentariu la prima apariție a lui -->.

Dacă, din orice motiv, doriți o analiză strictă a comentariilor, utilizați această opțiune pentru a o activa.

Opțiuni acceptare/respingere recursivă

Specifică liste separate prin virgule de sufixe sau modele de nume de fișier pentru a fi acceptate sau respinse. Rețineți că dacă oricare dintre caracterele joker, *, ?, [ sau ], apare într-un element din listă-acceptare sau listă-respingere, acesta va fi tratat ca un model, mai degrabă decât ca un sufix. În acest caz, trebuie să includeți modelul în ghilimele pentru a împiedica shell-ul să îl extindă, ca în -A "*.mp3" sau -A '*.mp3'.
Specifică o expresie regulată pentru a accepta sau respinge adresa URL completă.
Specifică tipul expresiei regulate. Tipurile posibile sunt posix sau pcre. Rețineți că pentru a putea utiliza tipul pcre, wget trebuie să fie compilat cu suport „libpcre”.
Definește domeniile care urmează să fie urmărite. listă-domenii este o listă de domenii separate prin virgule. Rețineți că aceasta nu activează -H.
Specifică domeniile care nu trebuie urmate.
Urmărește legăturile FTP din documentele HTML. Fără această opțiune, wget va ignora toate legăturile FTP.
wget are un tabel intern de perechi de etichete / atribute HTML pe care le ia în considerare atunci când caută documente cu legături în timpul unei extrageri recursive. Cu toate acestea, dacă un utilizator dorește ca numai un subset din aceste etichete să fie luate în considerare, el sau ea ar trebui să specifice aceste etichete într- o listă separată prin virgule, cu această opțiune.
Aceasta este opusul opțiunii --follow-tags. Pentru a sări peste anumite etichete HTML atunci când căutați recursiv documente pentru descărcare, specificați-le într-o listă separată prin virgule.

În trecut, această opțiune era cea mai bună opțiune pentru descărcarea unei singure pagini și a cerințelor sale, utilizând o linie de comandă precum:

 wget --ignore-tags=a,area -H -k -K -r
http://<sit>/<document>

Cu toate acestea, autorul acestei opțiuni a dat peste o pagină cu etichete precum „<LINK REL="home" HREF="/">” și și-a dat seama că specificarea etichetelor de ignorat nu era suficientă. Nu se poate spune pur și simplu lui wget să ignore „<LINK>”, pentru că atunci foile de stil nu vor fi descărcate. Acum, cel mai bun pariu pentru a descărca o singură pagină și cerințele acesteia este opțiunea dedicată --page-requisites.

Ignoră diferențele dintre majuscule și minuscule la potrivirea fișierelor și directoarelor. Aceasta influențează comportamentul opțiunilor -R, -A, -I și -X, precum și globalizarea (folosirea caracterelor joker la crearea modelelor de căutat) implementată la descărcarea de pe situri FTP. De exemplu, cu această opțiune, -A "*.txt" se va potrivi cu fișier1.txt, dar și cu fișier2.TXT, fișier3.TxT și așa mai departe. Ghilimelele din exemplu sunt pentru a împiedica shell-ul să extindă modelul.
Activează traversarea între gazde atunci când se efectuează recuperarea recursivă.
Urmează numai legăturile relative. Utilă pentru recuperarea unei pagini de pornire (principale) specifice, fără nicio distragere a atenției, nici măcar a celor de la aceleași gazde.
Specifică o listă de directoare separate prin virgule pe care dorești să le urmărești la descărcare. Elementele din listă pot conține caractere joker.
Specifică o listă de directoare separate prin virgule pe care dorești să le excluzi de la descărcare. Elementele din listă pot conține caractere joker.
Nu urcă niciodată la directorul părinte atunci când se face o recuperare recursivă. Aceasta este o opțiune utilă, deoarece garantează că vor fi descărcate numai fișierele aflate sub o anumită ierarhie.

wget acceptă proxy-uri atât pentru preluările HTTP, cât și pentru FTP. Modul standard de a specifica locația proxy-ului, recunoscut de wget, este prin utilizarea următoarelor variabile de mediu:

Dacă sunt definite, variabilele http_proxy și https_proxy trebuie să conțină adresele URL ale proxy-urilor pentru conexiunile HTTP și, respectiv, HTTPS.
Această variabilă trebuie să conțină adresa URL a proxy-ului pentru conexiunile FTP. Este destul de frecvent ca http_proxy și ftp_proxy să fie definite cu aceeași adresă URL.
Această variabilă ar trebui să conțină o listă de extensii de domeniu separate prin virgule pentru care proxy nu ar trebui să fie utilizat. De exemplu, dacă valoarea lui no_proxy este .mit.edu, proxy nu va fi utilizat pentru a extrage documente de la MIT.

wget poate returna unul dintre mai multe coduri de eroare în cazul în care întâmpină probleme.

0
Nu au apărut probleme.
1
Cod de eroare generic.
2
Eroare de analizare -- de exemplu, la analizarea opțiunilor liniei de comandă, .wgetrc sau .netrc...
3
Eroare de intrare/ieșire asupra fișierului.
4
Eroare de rețea.
5
Verificarea SSL a eșuat.
6
Autentificarea nume de utilizator/parolă a eșuat.
7
Erori de protocol.
8
Serverul a emis un răspuns de eroare.

Cu excepția codurilor 0 și 1, codurile de ieșire cu numere mai mici au prioritate față de cele cu numere mai mari, atunci când sunt întâlnite mai multe tipuri de erori.

În versiunile de wget anterioare versiunii 1.12, starea de ieșire a wget tindea să fie nefolositoare și inconsecventă. Descărcările recursive returnau practic întotdeauna 0 (succes), indiferent de problemele întâmpinate, iar descărcările nerecursive returnau doar starea corespunzătoare celei mai recente încercări de descărcare.

/usr/local/etc/wgetrc
Locația implicită a fișierului de configurare global (la nivel de sistem).
.wgetrc
Fișierul de configurare al utilizatorului pentru wget.

Vă invităm să trimiteți rapoarte de erori prin intermediul sistemului de urmărire a erorilor GNU Wget (consultați <https://savannah.gnu.org/bugs/?func=additem&group=wget>) sau pe lista noastră de corespondență <bug-wget@gnu.org>.

Vizitați https://lists.gnu.org/mailman/listinfo/bug-wget pentru a obține mai multe informații (cum să vă abonați, arhivele listei, ...).

Înainte de a trimite un raport de eroare, vă rugăm să încercați să urmați câteva reguli simple.

1.
Vă rugăm să încercați să vă asigurați că comportamentul pe care îl observați este într-adevăr o eroare. Dacă wget se blochează, este o eroare. Dacă wget nu se comportă conform documentației, este o eroare. Dacă lucrurile funcționează ciudat, dar nu sunteți sigur de modul în care ar trebui să funcționeze, s-ar putea să fie o eroare, dar ați putea dori să verificați din nou documentația și listele de discuții.
2.
Încercați să repetați eroarea în circumstanțe cât mai simple posibil. De exemplu, dacă wget se „prăbușește” în timp ce descărcați wget -rl0 -kKE -t5 --no-proxy http://example.com -o /tmp/log, ar trebui să încercați să vedeți dacă blocajul se repetă și dacă va apărea cu un set mai simplu de opțiuni. Ați putea încerca chiar să începeți descărcarea de la pagina unde a avut loc accidentul pentru a vedea dacă pagina respectivă a declanșat cumva accidentul.

De asemenea, deși probabil voi fi interesat să cunosc conținutul fișierului dvs. .wgetrc, este probabil o idee proastă să îl introduceți direct în mesajul de depanare. În schimb, ar trebui să încercați mai întâi să vedeți dacă problema se repetă cu .wgetrc mutat din loc. Doar dacă se dovedește că parametrii .wgetrc afectează problema, trimiteți-mi prin e-mail părțile relevante din fișier.

3.
Vă rugăm să porniți wget cu opțiunea -d și să ne trimiteți rezultatul (sau părțile relevante ale acestuia). Dacă wget a fost compilat fără suport de depanare, recompilați-l - este mult mai ușor să depistați erorile cu suportul de depanare activat.

Notă: vă rugăm să vă asigurați că eliminați orice informație potențial sensibilă din jurnalul de depanare înainte de a-l trimite la adresa sistemului de urmărire a erorilor. Opțiunea „-d”' nu se va strădui să colecteze informații sensibile, dar jurnalul va conține o transcriere destul de completă a comunicării lui wget cu serverul, care poate include parole și bucăți de date descărcate. Deoarece adresa sistemului de urmărire a erorilor este arhivată public, puteți presupune că toate rapoartele de erori sunt vizibile pentru public.

4.
Dacă wget s-a prăbușit, încercați să îl rulați într-un depanator, de exemplu «gdb `which wget` core» și tastați „where” pentru a obține urmărirea. Acest lucru poate să nu funcționeze dacă administratorul de sistem a dezactivat fișierele „core”, dar este sigur să încercați.

Acesta nu este manualul complet pentru GNU Wget. Pentru informații mai complete, inclusiv explicații mai detaliate ale unora dintre opțiuni și o serie de comenzi disponibile pentru utilizarea cu fișierele .wgetrc și opțiunea -e, consultați intrarea GNU Info pentru wget.

Consultați și wget2(1), versiunea actualizată a GNU Wget cu suport și mai bun pentru descărcarea recursivă și protocoale moderne precum HTTP/2.

Scris inițial de Hrvoje Nikšić <hniksic@xemacs.org>. Menținut în prezent de Darshit Shah <darnir@gnu.org> și Tim Rühsen <tim.ruehsen@gmx.de>.

Drepturi de autor © 1996--2011, 2015, 2018--2024 Free Software Foundation, Inc.

Se acordă permisiunea de a copia, distribui și/sau modifica acest document în conformitate cu termenii Licenței GNU Free Documentation, versiunea 1.3 sau orice versiune ulterioară publicată de Free Software Foundation; fără secțiuni invariante, fără texte de copertă și fără texte de contra copertă. O copie a licenței este inclusă în secțiunea intitulată „GNU Free Documentation License”.

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

26 iunie 2024 GNU Wget 1.24.5