termio(7) | Miscellaneous Information Manual | termio(7) |
NUME
termio - interfață pentru controlorul de terminal System V
DESCRIERE
termio este numele vechii interfețe a controlorului de terminal System V. Această interfață definea o structură termio utilizată pentru a stoca parametrii terminalului și o serie de operații ioctl(2) pentru a obține și stabili atributele terminalului.
Interfața termio este acum depășită: POSIX.1-1990 a standardizat o versiune modificată a acestei interfețe, sub numele termios. Structura de date POSIX.1 diferă ușor de versiunea System V, iar POSIX.1 a definit o suită de funcții pentru a înlocui diversele operații ioctl(2) care existau în System V (acest lucru a fost făcut deoarece ioctl(2) nu era standardizat, iar al treilea argument variadic (de funcție variadică) al acestuia nu permite verificarea tipului de argument).
Dacă sunteți în căutarea unei pagini numite „termio”, atunci probabil că puteți găsi majoritatea informațiilor pe care le căutați fie în termios(3), fie în ioctl_tty(2).
CONSULTAȚI ȘI
reset(1), setterm(1), stty(1), ioctl_tty(2), termios(3), tty(4)
TRADUCERE
Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>
Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.
Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.
2 mai 2024 | Pagini de manual de Linux 6.9.1 |