sane-artec(5) SANE: „Scanner Access Now Easy” sane-artec(5)

sane-artec - controlor SANE pentru scanerele plate Artec

Biblioteca sane-artec implementează un controlor SANE (Scanner Access Now Easy) care oferă acces la scanerele plate SCSI Artec/Ultima. În prezent, se știe că următoarele scanere funcționează cel puțin parțial cu acest controlor:

* Artec A6000C
* Artec A6000C PLUS
* Artec ViewStation AT3
* BlackWidow BW4800SP (Artec AT3 rebotezat)
* Artec ViewStation AT6
* Artec ViewStation AT12
* Artec AM12S
* Plustek 19200S (Artec AM12S rebotezat)

Deși această pagină de manual este în general actualizată cu fiecare versiune, informații actualizate despre noile versiuni și alte sfaturi utile sunt disponibile în pagina principală a controlorului: http://www4.infi.net/~cpinkham/sane.

Conținutul fișierului artec.conf este o listă de nume de dispozitive care corespund scanerelor Artec. Liniile goale și liniile care încep cu un simbol hash (#) sunt ignorate. A se vedea sane-scsi(5) pentru detalii despre ceea ce constituie un nume de dispozitiv valid.

Exemplu de fișier:

# artec.conf
#
# acesta este un comentariu.
#
# această linie spune că trebuie să caute orice dispozitive SCSI care sunt scanere și care au
#     un șir de fabricant „ULTIMA”
scsi ULTIMA
#
# următoarea linie forțează controlorul să presupună că următorul scaner găsit are
# șirul de fabricant specificat (util pentru testarea modelelor rebotezate).
vendor ULTIMA
#
# următoarea linie forțează controlorul să presupună că următorul scaner găsit are
#     șirul de modele specificat (util pentru testarea modelelor rebotezate).
model AT3
#
# acum o linie care specifică de fapt un dispozitiv.  Controlorul va
#     presupune că acesta este un Artec/Ultima AT3 deoarece am forțat fabricantul și
# modelul de mai sus.
/dev/scanner
#
# odată ce am ajuns la o linie de dispozitiv de scanare, fabricantul și modelul forțat
# sunt
#     „uitate”, astfel încât fabricantul și modelul pentru următorul dispozitiv vor fi
#     determinate din rezultatul unei interogări SCSI.
/dev/sge
#

Unele scanere Artec vin cu un adaptor SCSI inclus. Dacă scanerul dvs. a fost livrat cu o placă DTC ISA SCSI, probabil că îl puteți utiliza cu nuclee recente (>= 2.2.0) folosind suportul generic NCR5380. Trebuie să transmiteți nucleului următorul argument de pornire: „dtc3181e=0x2c0,0”
Nu am nicio informație despre adaptorul PCI SCSI inclus cu unele scanere Artec mai noi.

/etc/sane.d/artec.conf
Fișierul de configurare al controlorului (a se vedea, de asemenea, descrierea SANE_CONFIG_DIR de mai jos).
/usr/lib/sane/libsane-artec.a
Biblioteca statică care implementează acest controlor.
/usr/lib/sane/libsane-artec.so
Biblioteca partajată care implementează acest controlor (prezentă pe sistemele care acceptă încărcare dinamică).

Această variabilă de mediu specifică lista de directoare care pot conține fișierul de configurare. Pe sistemele *NIX, directoarele sunt separate prin două puncte („:”), în cazul sistemelor OS/2, ele sunt separate prin punct și virgulă („;”). Dacă această variabilă nu este definită, fișierul de configurare este căutat în două directoare implicite: mai întâi, în directorul de lucru curent („.”) și apoi în /etc/sane.d. Dacă valoarea variabilei de mediu se termină cu caracterul separator de directoare, atunci directoarele implicite sunt căutate după directoarele specificate explicit. De exemplu, dacă se definește SANE_CONFIG_DIR la „/tmp/config:”, se vor căuta (în această ordine) directoarele tmp/config, . și /etc/sane.d.
Dacă biblioteca a fost compilată cu suportul de depanare activat, această variabilă de mediu controlează nivelul de depanare pentru acest controlor. De exemplu, o valoare de 128 solicită imprimarea tuturor datelor de depanare. Nivelurile mai mici reduc nivelul de detalii; valorile SANE_DEBUG_ARTEC:
Număr   Observație
 0       imprimă erori importante
 1       imprimă erori
 2       imprimă sensul
 3       imprimă avertismente
 4       imprimă scaner-intrebare
 5       imprimă informații
 6       imprimă informații mai puțin importante
 7       imprimă procedurile majore apelate
 8       imprimă toate procedurile apelate
 9       imprimă mesajele de informații/date ale procedurii
 10      imprimă rutinele sane-init apelate
 11      imprimă procedurile sane apelate
 12      imprimă informații sane
 13      imprimă mesaje de control al opțiunilor sane
 50      imprimă mesaje detaliate de date/depanare
 == 100  imprimă datele de calibrare RGB ale software-ului
 == 101  imprimă datele brute de la scanner în fișierul artec.data.raw
 == 128  imprimă toate mesajele

Exemplu: export SANE_DEBUG_ARTEC=13

Erori cunoscute în această versiune: utilizatorii A6000C+ cu firmware v1.92 sau anterior au probleme cu controlorul, cauza nu a fost determinată. Uneori, controlorul nu este deosebit de robust, este posibil să blocați magistrala SCSI (și/sau mașina) dacă nu aveți suficientă răbdare la scanare. Corecția gamma pe 3 canale nu este implementată, iar corecția gamma pe un singur canal nu funcționează în totalitate pe alte modele decât AT3.

sane(7), sane-scsi(5)

Chris Pinkham <cpinkham@corp.infi.net>

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

11 iulie 2008